Articolul V
Art. V din LEGE nr. 219 din 5 iulie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor
privind Statutul deputaților și al senatorilor, re , cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condițiile art. 77 alin. (2) și ale art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA p. PREȘEDINTELE SENATULUI, CRISTIAN-SORIN DUMITRESCU
București, 5 iulie 2013.
Nr. 219.