Articolul 64
Art. 64 din CONSTITUŢIA
- CONSTITUTIUNE
- Titlul III Despre puterile Statului
- Capitolul 2 Despre Reprezentarea Naţionala
- Secţiunea II Despre Senat
Sînt de drept membri ai Senatului, în virtutea înaltei lor situațiuni în Stat și Biserica:
a) Moștenitorul Tronului de la vîrsta de 18 ani împliniți;
b) Toți Principii Familiei Regale, majori;
c) Patriarhul și Mitropolitii Tarii;
d) Episcopii eparhioti ai bisericilor ortodoxe române și greco-catolice, întru cat vor fi aleși conform legilor Tarii;
e) Capii confesiunilor recunoscute de Stat, câte unul de fiecare confesiune, întru cat sînt aleși sau numiți conform legilor Tarii și reprezintă un număr de peste 200.000 credinciosi;
f) Actualii Senatori de drept recunoscuți pînă la data promulgării prezentei Constituții.
Mandatul Senatorilor de drept, enumerati la paragrafele a - e inclusiv, încetează odată cu calitatea sau demnitatea în virtutea căreia îl dețin.
Durata mandatelor Senatorilor numiți și aleși va fi de noua ani. Mandatele Senatorilor aleși se reînoiesc din trei în trei ani de la data depunerii jurămîntului prevăzut de art. 48 din Constituție, în proporție de o treime. Ultima treime neiesita la sorți pentru reînnoire păstrează mandatele pînă la expirarea termenului de noua ani.
Pentru mandatele ieșite la sorți se va proceda la noi alegeri conform legii electorale.