Începe proba gratuită

ORDIN nr. 544 din 21 iunie 2013 privind metodologia de calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar de pajişte

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din ORDIN nr. 544 din 21 iunie 2013 privind metodologia de calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar de pajişte

În sensul prezentului ordin, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) capacitate de pășunat - populația maximă pe care o pajiște o poate susține pe termen nelimitat; numărul de animale care pot fi hrănite pe întreg sezonul de pășunat de pe 1 ha de pajiște la care se cunoaște producția de furaje disponibilă;

b) ciclu de pășunat - numărul de zile în care animalele pășunează efectiv pe o suprafață de pajiște, precum și timpul scurs de la scoaterea animalelor de pe teren și până la reintroducerea lor la pășunat pe aceeași suprafață;

c) încărcătură optimă - numărul de UVM/ha calculat în funcție de producția vegetală și cerințele nutriționale ale animalelor fără a produce daune compoziției floristice și faunei sălbatice;

d) palatabilitate - preferințele alimentare înnăscute sau dobândite ale animalelor pentru consumul selectiv al plantelor în funcție de conținutul în substanțe nutritive, arome, toxine etc.;

e) pășunat excesiv (suprapășunat) - expunerea plantelor de pe pajiști la pășunat intensiv pentru perioade lungi de timp sau fără perioade de odihnă suficiente, care conduce la reducerea utilității, productivității și biodiversității pajiștilor;

f) subutilizare - utilizarea unei pajiști cu o încărcătură de animale mai mică de 0,3 UVM/ha;

g) utilizare durabilă - gospodărirea pajiștilor astfel încât să permită menținerea biodiversității, creșterea productivității, capacitatea de regenerare, vitalitatea lor.