Articolul 4
Art. 4 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 56 din 4 iunie 2013 privind reglementarea regimului juridic al apei grele preluate de către Societatea Naţională "Nuclearelectrica" - S.A. prin alocaţii de la bugetul de stat, în perioada 2006-2011
(1) Nivelul maxim prevăzut în Nomenclatorul produselor rezervă de stat la produsul apă grea se majorează cu cantitățile rezultând din aplicarea dispozițiilor , aprobată prin , și ale art. 1 din prezenta ordonanță de urgență.
(2) În termen de 60 de zile de la data finalizării transferului prevăzut la art. 1, Ministerul Economiei va supune spre aprobare Guvernului o hotărâre privind stabilirea cantităților de apă grea și de octoxid de uraniu destinate unităților 1-4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă, atât cele reprezentând primele încărcături, cât și cele pentru completarea necesarului tehnologic pe timpul exploatării acestora.
(3) După atingerea nivelului maxim de constituire a stocurilor rezervă de stat la produsele apă grea și octoxid de uraniu, măsurile privind gestionarea eventualelor stocuri disponibile vor fi aprobate de către Guvern, prin hotărâre, la propunerea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.