Articolul 30
Art. 30 din LEGE nr. 169 din 31 mai 2013 privind unele măsuri necesare pentru lucrările de dezvoltare a Conductei de gaze naturale Nabucco
- Capitolul V Procedura aplicabilă lucrărilor; eliberarea altor avize, permise și autorizații
(1) În cazul în care o terță persoană fizică/juridică solicită emiterea certificatului de urbanism, a avizelor, acordurilor, permiselor sau autorizațiilor necesare în scopul executării de lucrări de construcții, precum și al derulării altor tipuri de activități și/sau intervenții pe terenuri situate în coridorul de construcție a Conductei de gaze naturale Nabucco sau aflate în zonele de protecție și/sau de siguranță ale acesteia, autoritățile administrației publice centrale sau locale emitente, abilitate în condițiile legii, au obligația de a stabili avizele necesare, pe care solicitantul trebuie să le obțină de la Compania Nabucco România.
(2) Procedura de emitere a avizului în vederea autorizării executării lucrărilor de construcții pentru explorare/exploatare minieră sau petrolieră, amenajare urbanistică, realizare de construcții, precum și altele de această natură, amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale conform reglementărilor în vigoare, se aplică în mod corespunzător și lucrărilor care se execută în coridorul de construcție a Conductei de gaze naturale Nabucco sau în zonele de protecție și/sau de siguranță ale acesteia, respectiv avizelor acordate de către Compania Nabucco România.