Articolul 28
Art. 28 din LEGE nr. 169 din 31 mai 2013 privind unele măsuri necesare pentru lucrările de dezvoltare a Conductei de gaze naturale Nabucco
- Capitolul V Procedura aplicabilă lucrărilor; eliberarea altor avize, permise și autorizații
(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni:
a) neemiterea certificatelor de urbanism în termenul prevăzut la art. 26 alin. (2), precum și emiterea de certificate de urbanism incomplete ori cu date eronate sau eliberarea acestora condiționat de elaborarea prealabilă a unei documentații de urbanism sau a oricăror documentații tehnice de definire a scopului solicitării, cu depășirea termenului legal;
b) neemiterea autorizațiilor de construire în termenul prevăzut la art. 26 alin. (4) lit. d).
(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 30.000 lei.
(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac în conformitate cu prevederile , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Dispozițiile prezentului articol se completează cu prevederile privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare.
(5) Prevederile prezentului articol intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României, Partea I.