Articolul 7
Art. 7 din LEGE Nr. 32 din 29 martie 1991 *** Republicată privind impozitul pe salarii
Sunt scutite de plată impozitului prevăzut de prezenta lege următoarele categorii de persoane:
a) corespondenții de presa străini, pentru salariile pe care le primesc, sub condiția reciprocității;
b) elevii, studenții și doctoranzii, pentru burse;
c) persoanele care, în decursul aceleiași luni, obțin venituri sub forma de salarii de baza și alte drepturi salariale de până la 97.000 lei**), de la unitatea unde au funcția de baza. În cazul majorării, prin acte normative, a nivelului salariului de baza minim brut pe țara, suma de mai sus se modifica în mod corespunzător;
Notă
**) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 594 din 22 iulie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 25 iulie 1996.
d) veteranii de război, văduvele de război și văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război;
e) urmașii eroilor-martiri ai Revoluției, precum și deținătorii titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, conferit prin brevet, pentru veniturile realizate în cadrul funcției de baza;
f) militarii în termen, elevii și studenții militari, pentru drepturile bănești primite;
g) invalizii de gradul I sau II cu drept de muncă, conform dispozițiilor legale, precum și persoanele handicapate încadrabile în gradul I sau II de invaliditate, definite potrivit Legii nr. 53/1992 privind protecția specială a persoanelor handicapate, numai pe baza certificatelor emise de comisiile de expertiza medicală și recuperare a capacității de muncă, în condițiile prevăzute de lege, și prin care se atesta ca invaliditatea nu îi împiedica în exercitarea profesiei sau a funcției.
Eliberarea certificatelor de atestare a stării de invaliditate sau de persoana handicapata se face numai de către comisiile de expertiza medicală și recuperare a capacității de muncă.
Scutirea de la plata impozitului se acordă numai pentru veniturile realizate de salariați la unitatea la care au funcția de baza.
h) persoanele prevăzute la art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, pentru veniturile realizate de acestea la unitatea la care au funcția de baza. Prevederea se aplică și persoanelor care, la data la care se aflau într-una dintre situațiile prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, erau minore;
i) persoanele fizice străine care desfășoară în România activități de consultanța în cadrul unor acorduri de finanțare gratuita, încheiate de Guvernul României cu alte guverne sau organizații internaționale guvernamentale sau neguvernamentale;
j) donatorii de sânge sau de plasma, pentru sumele primite de aceștia, reprezentând contravaloarea zilelor libere acordate, potrivit legii, pentru donarea de sânge sau de plasma;
k) sportivii, antrenorii și tehnicienii sportivi pentru primele acordate ca urmare a realizării următoarelor obiective de înaltă performanta:
- clasarea pe podiumul de premiere al campionatelor mondiale, europene și al Jocurilor Olimpice;
- calificarea și participarea la campionatele europene, mondiale și la Jocurile Olimpice;
- participarea la fazele superioare ale competițiilor europene intercluburi, începând cu optimile de finala.
Scutirile de la plata impozitului se acordă începând cu drepturile salariale aferente lunii următoare celei în care persoanele în cauza înregistrează cererile prin care se depun actele doveditoare care atesta îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
Revizuirea certificatelor de atestare a stării de invalid sau de persoana handicapata se face în termen de 60 de zile*) de la publicarea în Monitorul Oficial al României a , perioada în care își mențin valabilitatea certificatele emise anterior și neexpirate.
Scutirile prevăzute la lit. d), e), g) și h) se acordă numai în limita unui venit lunar brut de până la 6 ori salariul de baza minim brut pe țara. În situația în care aceasta limita este depășită, impozitul se calculează la suma totală din care se deduce impozitul aferent celor 6 salarii minime brute pe țara.
Notă
*) Potrivit art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8 din 23 ianuarie 1996 :
- Termenul limita de 60 de zile stipulat de , aprobată prin , respectiv 17 octombrie 1995, prevăzut pentru revizuirea certificatelor de atestare a stării de invaliditate sau de persoana handicapata, se prelungește până la data de 31 martie 1996, în următoarele condiții:
a) persoanele care se prezintă în acest nou termen pentru revizuirea certificatelor și se încadrează în criteriile prevăzute de lege pentru a primi un nou certificat care da dreptul la scutirea de impozit pe salariu și primesc un astfel de certificat vor beneficia de aceasta scutire de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe;
b) pentru persoanele cărora, prezentându-se în cadrul noului termen prevăzut de aceasta ordonanța la comisiile de expertiza medicală și recuperare a capacității de muncă, nu li se mai recunoaște, potrivit criteriilor stabilite de prevederile legale în vigoare, încadrarea în una dintre categoriile de persoane îndrituite sa beneficieze de scutire, aceasta facilitate încetează începând cu data de întâi a lunii în care s-au prezentat la comisie.