Articolul 74
Art. 74 din NORME METODOLOGICE nr. 773/P/608/1998 privind modul de ținere a registrelor comerțului și de efectuare a înregistrărilor
- Titlul III Înscrierea de mențiuni
- Capitolul II Mențiuni privind modificarea actului constitutiv al societăților comerciale
- Secţiunea a X-a Mențiuni privind dizolvarea și lichidarea societăților comerciale
În cazul prevăzut la ., dizolvarea societății operează de plin drept la data expirării duratei de existență prevăzute în actul constitutiv sau, după caz, în actul modificator, în sensul că, o dată expirat termenul, societatea se dizolvă automat, fără să fie necesară o hotărâre a organelor statutare sau a asociaților ori îndeplinirea altor formalități [ ]. De la data expirării duratei de existență a societății, potrivit dispozițiilor imperative ale , administratorii nu mai pot întreprinde operațiuni noi, în caz contrar fiind personal și solidar răspunzători pentru operațiunile pe care le-au întreprins, iar orice parte interesată poate cere instanței constatarea dizolvării. Prin urmare, în aceste cazuri, condițiile privind forma autentică a actului adițional pentru dizolvarea societății și realizarea publicității prin Monitorul Oficial al României au fost îndeplinite în momentul autentificării actului constitutiv sau, după caz, ulterior, la data încheierii actului adițional privind modificarea duratei de existența a societății.