Articolul 72
Art. 72 din NORME METODOLOGICE nr. 773/P/608/1998 privind modul de ținere a registrelor comerțului și de efectuare a înregistrărilor
- Titlul III Înscrierea de mențiuni
- Capitolul II Mențiuni privind modificarea actului constitutiv al societăților comerciale
- Secţiunea a IX-a Mențiuni privind fuziunea și divizarea societăților comerciale
(1) Operarea mențiunii în registrul comerțului se face după cum urmează:
a) după expirarea termenului de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a proiectului de fuziune sau de divizare, în cazul în care creditorii sociali nu au făcut opoziție;
b) după ce hotărârea judecătorească de soluționare a opoziției a rămas definitivă și irevocabilă.
(2) Ca efect al fuziunii sau al divizării, în registrul comerțului se mai efectuează, după caz, următoarele operațiuni:
a) radierea din registrul comerțului a societăților care își încetează existența la data înmatriculării noii societăți sau a ultimei dintre ele; în situația în care societățile care își încetează existența sunt înmatriculate în județe diferite, radierea acestora se face în baza copiei de pe încheierea de înmatriculare, transmisă de oficiul registrului comerțului la care s-a efectuat înmatricularea noii societăți;
b) înscrierea în registrul comerțului a mențiunii de modificare a capitalului social (reducerea capitalului social al societății supuse divizării parțiale);
c) înmatricularea în registrul comerțului a societăților care au luat ființă prin contopire sau, după caz, prin divizare, în baza actelor constitutive ale acestora.
(3) Operațiunile prevăzute la alin. (2) se efectuează potrivit prevederilor din prezentele norme metodologice referitoare la înregistrarea lor.