Articolul 68
Art. 68 din NORME METODOLOGICE nr. 773/P/608/1998 privind modul de ținere a registrelor comerțului și de efectuare a înregistrărilor
- Titlul III Înscrierea de mențiuni
- Capitolul II Mențiuni privind modificarea actului constitutiv al societăților comerciale
- Secţiunea a VII-a Mențiuni privind reducerea capitalului social
(1) Potrivit dispozițiilor ., capitalul social poate fi redus prin:
a) micșorarea numărului de acțiuni sau de părți sociale;
b) reducerea valorii nominale a acțiunilor sau a valorii părților sociale;
c) dobândirea propriilor acțiuni de către societate, urmată de anularea lor, în condițiile prevăzute la .
(2) Dacă reducerea nu este motivată de pierderi, capitalul social mai poate fi redus prin [ ]:
a) scutirea totală sau parțială a asociaților de vărsămintele datorate;
b) restituirea către acționari a unei cote-părți din aporturi, proporțională cu reducerea capitalului social și calculată în mod egal pentru fiecare acțiune sau parte socială;
c) alte procedee prevăzute de lege.
(3) Înscrierea mențiunii privind reducerea capitalului social se face în două etape:
a) în prima etapă se depune hotărârea adunării generale a asociaților/acționarilor, în vederea publicării acesteia în Monitorul Oficial al României;
b) în a doua etapă se solicită înscrierea mențiunii în registrul comerțului, în care scop se verifică existența actelor prevăzute la art. 59 alin. (3) lit. b) și c) , precum și a bilanțului contabil; la societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni se mai prezintă raportul administratorilor și cel al cenzorilor.
(4) Reducerea capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni de la data la care hotărârea adunării generale a fost publicată în Monitorul Oficial al României [ ]. Ca atare, înscrierea mențiunii în registrul comerțului se face după cum urmează:
a) la expirarea termenului de două luni de la data publicării hotărârii adunării generale în Monitorul Oficial al României, în cazul în care, înlăuntrul acestui termen, nu s-a făcut opoziție;
b) la data la care hotărârea judecătorească de soluționare a opoziției a rămas definitivă și irevocabilă.