Articolul 52
Art. 52 din NORME METODOLOGICE nr. 773/P/608/1998 privind modul de ținere a registrelor comerțului și de efectuare a înregistrărilor
- Titlul II Înmatricularea comercianților
- Capitolul IV Constituirea și înmatricularea filialelor și a sucursalelor
- Secţiunea a II-a Înmatricularea sucursalelor înființate de comercianții cu sediul în România, precum și înregistrarea sediilor secundare
La depunerea cererii de autorizare și/sau de înmatriculare, referentul oficiului registrului comerțului va verifica existența următoarelor documente:
a) hotărârea organului statutar de înființare, care cuprinde adresa sediului secundar, obiectul de activitate, datele de identificare a persoanelor împuternicite să reprezinte sucursala și limita mandatului acordat;
b) actul adițional în forma autentică privind înființarea sucursalei, dacă această înființare nu este prevăzută în actul constitutiv;
c) dovada sediului sucursalei, care se face potrivit art. 32 alin. (2) lit. a) ;
d) declarația pe propria răspundere a împuternicitului sucursalei, prevăzută la art. 32 alin. (2) lit. b) ;
e) dovezile privind achitarea taxelor legale prevăzute la art. 32 alin. (3) , precum și a taxei de publicare în Monitorul Oficial al României a încheierii de înmatriculare a sucursalei, înființată de către o societate comercială.