Articolul 105
Art. 105 din NORME METODOLOGICE nr. 773/P/608/1998 privind modul de ținere a registrelor comerțului și de efectuare a înregistrărilor
- Titlul VI Organizarea și funcționarea oficiului registrului comerțului
- Capitolul II Documentele care se comunică Oficiului Național al Registrului Comerțului
(1) În temeiul , oficiile registrului comerțului vor comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului, în termen de 15 zile de la data efectuării înregistrărilor, următoarele documente:
a) un exemplar al încheierii de înmatriculare a comercianților persoane fizice și a comercianților persoane juridice, cu excepția cooperativelor de consum și a cooperativelor de credit, caz în care se comunică copia de pe hotărârea judecătorească definitivă de autorizare sau de modificare a statutului acestor organizații;
b) listingul filei de registru, în cazul modificării datelor înmatriculării comercianților, persoane fizice, și a asociațiilor familiale;
c) copia de pe statutul societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și/sau, după caz, de pe regulamentul de organizare a regiilor autonome;
d) copia de pe actele adiționale modificatoare ale actelor constitutive ale societăților comerciale sau, după caz, de pe hotărârile organului statutar;
e) copia de pe hotărârea organului statutar privind modificarea statutelor organizațiilor cooperației meșteșugărești sau, după caz, de pe statutele caselor teritoriale ale cooperativelor de credit, ale FEDERALCOOP, CREDITCOOP și ale CENTROCOOP;
f) copiile de pe actele prevăzute la lit. c) - e) vor fi însoțite de copia de pe încheierea judecătorului delegat sau, după caz, de copia de pe rezoluția directorului oficiului registrului comerțului;
g) un exemplar al cererilor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) , e) , f) , g) și h) .
(2) Actele prevăzute la alin. (1) vor purta numărul și data înmatriculării și, după caz, data și numărul sub care s-a efectuat operațiunea în registrul comerțului.