Articolul 4
Art. 4 din INSTRUCȚIUNI nr. 9 din 1 februarie 2013 privind efectuarea analizelor de risc la securitatea fizică a unităților ce fac obiectul Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor
- Capitolul II Analiza de risc la securitate fizică
(1) Analiza de risc la securitatea fizică, denumită în continuare analiza de risc, se materializează prin documentația întocmită în cadrul procesului standardizat de management al riscului, prin care se determină, în mod dinamic, măsurile necesare și aplicabile pentru încadrarea riscurilor de securitate la niveluri acceptabile.
(2) Documentația prevăzută la alin. (1) se înregistrează la unitatea beneficiară după asumarea de către conducătorul acesteia, urmând ca în termen de 60 de zile să se realizeze implementarea măsurilor stabilite.
(3) Procesul de efectuare a analizei de risc începe după semnarea contractului de prestări de servicii dintre beneficiar și prestator, cu excepția cazurilor de realizare prin structuri de specialitate proprii în regim intern.
(4) Analiza de risc se efectuează înaintea instituirii măsurilor de securitate și se revizuiește în una dintre următoarele situații:
a) cel puțin o dată la 3 ani, pentru corelarea cu dinamica parametrilor interni și externi care generează și/sau modifică riscurile la securitatea fizică a unității;
b) în cel mult 60 de zile de la producerea unui incident de securitate la unitatea respectivă;
c) în cel mult 30 de zile de la modificarea caracteristicilor arhitecturale, funcționale sau a obiectului de activitate al unității.