Articolul 72
Art. 72 din NORMĂ nr. 3 din 2013 privind activitatea de marketing a fondului de pensii administrat privat
- Capitolul IX Măsuri, contravenții, sancțiuni
(1) În situația în care se constată încălcări ale prevederilor actelor normative aplicabile, administratorul și agentul de marketing persoană juridică sunt obligați să ia imediat toate măsurile necesare, de natură administrativă sau legală, în vederea respectării prevederilor legale.
(2) În situația prevăzută la alin. (1) , administratorul și/sau agentul de marketing persoană juridică au/are obligația să notifice Autorității, în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință a încălcărilor prevederilor actelor normative aplicabile, măsurile întreprinse față de agentul de marketing persoană juridică/fizică și în raport cu persoana eligibilă ori participantul.
(la 09-01-2024, sintagma: Comisiei a fost înlocuită de )