Articolul 49
Art. 49 din NORMĂ nr. 3 din 2013 privind activitatea de marketing a fondului de pensii administrat privat
- Capitolul VI Retragerea autorizației/avizului agenților de marketing și a avizului persoanei juridice specializate
- Secţiunea a 2-a Retragerea avizului agenților de marketing persoane fizice
(1) În situația în care un agent de marketing persoană fizică solicită administratorului sau agentului de marketing persoană juridică, după caz, încetarea relațiilor contractuale în baza cărora a fost avizat de Autoritate, acesta din urmă are obligația ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la data încetării relațiilor contractuale, să transmită Autorității o cerere în vederea retragerii avizului agentului de marketing persoană fizică.
(2) Agentul de marketing persoană fizică este obligat ca odată cu solicitarea menționată la alin. (1) să transmită administratorului sau agentului de marketing persoană juridică, după caz, toate documentele aferente desfășurării activității de marketing a fondului de pensii administrat privat.
(3) Administratorul sau agentul de marketing persoană juridică, după caz, transmite Autorității cererea în vederea retragerii avizelor agenților de marketing persoane fizice numai după îndeplinirea condiției prevăzute la alin. (2) și/sau (4) .
(4) În situația în care agentul de marketing persoană fizică nu mai este în posesia unor documente aferente desfășurării activității de marketing, acesta transmite administratorului sau agentului de marketing persoană juridică o declarație pe propria răspundere în care precizează documentele care lipsesc și justifică fiecare situație.
(5) Documentele prevăzute la alin. (1) și (3) pot fi transmise Autorității și prin intermediul mijloacelor de comunicare electronice, prin semnarea cu semnătură electronică calificată de către reprezentantul legal al societății, respectiv de către persoana responsabilă cu activitatea de marketing, după caz.
(la 09-01-2024, Articolul 49, Sectiunea a 2-a, Capitolul VI a fost modificat de )