Articolul 32
Art. 32 din NORMĂ nr. 3 din 2013 privind activitatea de marketing a fondului de pensii administrat privat
- Capitolul IV Procedura de autorizare/avizare a agenților de marketing
- Secţiunea a 6-a Acordarea avizului agenților de marketing persoane fizice
(1) Orice solicitare a Autorității privind informațiile suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate inițial întrerupe termenul prevăzut la art. 31 , un nou termen începând să curgă de la data transmiterii respectivelor informații ori modificări, nu mai târziu de 30 de zile de la data solicitării Autorității, sub sancțiunea respingerii cererii.
(2) În situația în care documentele transmise sunt incomplete, ilizibile sau se constată că au fost transmise într-o formă necorespunzătoare, precum și în cazul lipsei unor documente se solicită înlocuirea sau completarea acestora, după caz; transmiterea documentelor se realizează în termen de 30 de zile de la data solicitării Autorității, sub sancțiunea respingerii cererii.
(3) Neîndeplinirea uneia dintre condițiile referitoare la avizare atrage respingerea cererii transmise de solicitant.
(la 09-01-2024, Articolul 32, Sectiunea a 6-a, Capitolul IV a fost modificat de )