Începe proba gratuită

LEGE nr. 37 din 8 martie 2013 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Articolul I

Articolul I

Art. I din LEGE nr. 37 din 8 martie 2013 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

privind sistemul unitar de pensii publice, , cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 3 alineatul (1), litera s) se abrogă.

2. Articolul 73 va avea următorul cuprins:

"Art. 73. - Persoanele care și-au pierdut capacitatea de muncă din cauza unor boli obișnuite sau a unor accidente care nu au legătură cu munca beneficiază de pensie de invaliditate, dacă au realizat, în condițiile legii, stagiu de cotizare."

3. Articolul 76 va avea următorul cuprins:

"Art. 76. - (1) Persoanelor prevăzute la art. 73, încadrate în gradul I sau II de invaliditate, li se acordă stagiul potențial prevăzut la art. 75 alin. (1) în condițiile în care au realizat, la data emiterii deciziei medicale asupra capacității de muncă, stagiul de cotizare în raport cu vârsta conform tabelului nr. 3.

Tabelul nr. 3
Vârsta persoanei la data emiterii deciziei medicale asupra capacității de muncă Stagiul de cotizare realizat (ani)
până la 20 ani 1
de la 20-23 ani 2
23-25 ani 3
25-29 ani 6
29-33 ani 9
33-37 ani 11
37-41 ani 14
41-45 ani 17
45-49 ani 20
49-53 ani 23
53-57 ani 25
57-60 ani 26
Peste 60 de ani 27

(2) În situația gradului III de invaliditate, stagiul potențial prevăzut la art. 75 alin. (1) se acordă numai persoanelor prevăzute la art. 74.

(3) Persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare ca nevăzător sau în condiții de handicap preexistent calității de asigurat li se acordă un stagiu potențial, determinat ca diferență între stagiile de cotizare cerute de art. 58 și 59 și stagiile de cotizare realizate până la data acordării pensiei de invaliditate."

4. La articolul 104 alineatul (3), litera a) va avea următorul cuprins:

"a) de la data încetării plății indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă sau, după caz, de la data încetării calității de asigurat, cu excepția asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (2), dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei medicale asupra capacității de muncă, în situația pensiei de invaliditate acordate persoanei care, la data emiterii deciziei medicale, are calitatea de asigurat;"

5. La articolul 196, litera j) va avea următorul cuprins:

"j) privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, re ;"