Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 1 din 30 ianuarie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea raportării contabile anuale pentru necesităţi de informaţii ale Ministerului Finanţelor Publice, aplicabile instituţiilor de credit
Administratorii, directorii financiar-contabili, contabilii-șefi și orice alte persoane care au obligația gestionării patrimoniului instituțiilor de credit răspund, potrivit legii, pentru însușirea și aplicarea corectă a acestor reglementări. De asemenea, aceste persoane răspund pentru adaptarea corespunzătoare a programelor informatice utilizate pentru prelucrarea datelor financiar-contabile, precum și pentru exactitatea și realitatea datelor care sunt prelucrate, respectiv înscrise în raportarea contabilă anuală pentru necesități de informații ale Ministerului Finanțelor Publice (denumită în continuare raportare contabilă anuală), prevăzută în prezentul ordin.