Articolul 3
Art. 3 din LEGE nr. 4 din 13 februarie 2013 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar
(1) În anul 2013 plafoanele privind finanțările rambursabile care pot fi contractate de către unitățile administrativ-teritoriale, precum și cele privind tragerile din finanțările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de către unitățile administrativ-teritoriale sunt în sumă de 800,0 milioane lei și, respectiv, în sumă de 970,0 milioane lei.
(2) Plafoanele prevăzute la alin. (1) nu cuprind finanțările rambursabile destinate refinanțării datoriei publice locale și finanțările rambursabile destinate proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, inclusiv cele cuprinse în Planul Elen de Reconstrucție și Dezvoltare Economică a Balcanilor - HIPERB.
(3) Tragerile din finanțările rambursabile contractate de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale din contul curent general al Trezoreriei Statului destinate achitării arieratelor înregistrate în contabilitate nu intră sub incidența plafonului de trageri prevăzut la alin. (1).
(4) Plafonul privind emiterea de garanții de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, și de către unitățile administrativ-teritoriale pentru anul 2013 este de 6.000,0 milioane lei. În cazul demarării proiectului Nabucco, fapt ce ar impune emiterea unei garanții de stat de către România, plafonul privind emiterea de garanții de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, și de către unitățile administrativ-teritoriale pentru anul 2013 se ajustează în consecință.
(5) În anul 2013, plafoanele nominale ale cheltuielilor totale și ale cheltuielilor de personal, potrivit prevederilor , sunt prevăzute în anexa nr. 1.
(6) Plafoanele nominale ale soldurilor bugetului general consolidat, bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale și ale altor bugete componente ale bugetului general consolidat, în anul 2013, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(7) În anul 2013, plafonul soldului primar al bugetului general consolidat este de -2.011,0 milioane lei.
(8) Indicatorii prevăzuți la alin. (1)-(7) sunt obligatorii la elaborarea proiectului legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2013 și reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite.