Articolul XIX
Art. XIX din LEGE nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
- Capitolul II
- Secţiunea a 2-a
(1) Dispozițiile privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică sesizărilor formulate în procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019.
Notă
Potrivit alin. (1) al art. I din , , termenele prevăzute la , , și din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a privind , , cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2019.
, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.009 din 15 decembrie 2016 a fost respinsă de , .
(2) Sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulate în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, se judecă de un complet format din președintele secției corespunzătoare a Înaltei Curți de Casație și Justiție sau de un judecător desemnat de acesta și 8 judecători din cadrul secției respective. Președintele secției sau, în caz de imposibilitate, judecătorul desemnat de acesta este președintele de complet și va lua măsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor.
Notă
Potrivit alin. (2) al , , dispozițiile art. XII alin. (2), art. XIV-XVII, art. XVIII alin. (2) și privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, se aplică și proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016 și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv.
Potrivit alin. (2) al art. I din , , dispozițiile art. XII alin. (2), art. XIV-XVII, art. XVIII alin. (2) și art. XIX alin. (2) din , cu modificările ulterioare, se aplică și proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.009 din 15 decembrie 2016 a fost respinsă de , .