Articolul II
Art. II din ACT ADIŢIONAL nr. 3 din 15 ianuarie 2013 la Protocolul de colaborare nr. 429.312/1.404/2010 încheiat între Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România privind modul de efectuare a operaţiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
După capitolul IV^1 "Procedura comunicării on-line a actelor între notarii publici și oficiile teritoriale", se introduc trei capitole noi, capitolele IV^2, IV^3 și IV^4, cu următorul cuprins:
"IV^2. Procedura eliberării certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar, în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, în aplicarea dispozițiilor .
În cadrul unităților administrativ-teritoriale stabilite prin Programul național de cadastru și carte funciară, realizat pe baza strategiei ANCPI, notarii publici pot elibera certificate pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari și certificate de legatar sau moștenitor, în baza cărora oficiile teritoriale intabulează dreptul de proprietate în cartea funciară.
ANCPI va comunică UNNPR anual, până la data de 31 martie, sau ori de câte ori se impune lista actualizată a unităților administrativ-teritoriale în care se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică, incluse în programul național conform strategiei ANCPI. Lista actualizată se va afișa și pe pagina de internet www.ancpi.ro
Eliberarea certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar se îndeplinește de către notarii publici, la sesizarea scrisă a oficiului teritorial, după expirarea termenului de soluționare a contestațiilor cu privire la calitatea de posesor sau, după caz, a termenului de soluționare a cererilor de rectificare a documentelor tehnice cadastrale, pe baza documentelor prevăzute de , republicată, cu modificările și completările ulterioare, atașate în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către persoana împuternicită din cadrul oficiului teritorial.
Modelul adeverinței emise de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, din care rezultă că s-a îndeplinit procedura de afișare a documentelor tehnice ale cadastrului, cuprinzând informațiile cu privire la imobile și posesorii acestora și faptul că nu s-au formulat contestații sau cereri de rectificare cu privire la posesie, este prevăzut în anexa nr. 1.
Eliberarea certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar este permisă pentru:
- imobilele situate în intravilan, fie că acestea sunt împrejmuite sau neîmprejmuite, indiferent dacă au făcut sau nu obiectul legilor fondului funciar;
- imobilele împrejmuite situate în extravilan, indiferent dacă au făcut sau nu obiectul legilor fondului funciar;
- imobilele neîmprejmuite situate în extravilan, cu excepția celor care au făcut obiectul legilor fondului funciar.
Dispozițiile referitoare la eliberarea certificatului nu se aplică imobilelor neîmprejmuite situate în extravilan care au făcut obiectul legilor fondului funciar, imobilelor aflate în domeniul public sau privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale, imobilelor scoase din circuitul juridic și imobilelor care fac obiectul unui litigiu aflat pe rolul instanțelor de judecată.
Plata onorariilor și a tarifelor în vederea eliberării certificatelor și a dezbaterii procedurilor succesorale se face de către ANCPI, din sumele alocate de la bugetul de stat cu această destinație, precum și din alte surse financiare alocate din bugetele unităților administrativ-teritoriale sau din surse internaționale, conform art. 8 alin. (3) coroborat cu , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Plata onorariilor percepute în vederea eliberării certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar și a certificatului de moștenitor sau legatar se face în termen de 30 de zile de la data eliberării.
Cuantumul onorariilor notariale ce se vor percepe pentru eliberarea certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar este de 50 lei/certificat.
Pentru emiterea certificatului de moștenitor, cu ocazia dezbaterii succesiunilor în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică, cuantumul onorariului notarial este de 150 lei/ autorul succesiunii.
IV^3. Procedura eliberării certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar, în cadrul lucrărilor de cadastru sporadic, pentru suprafețele deținute în plus, în aplicarea dispozițiilor art. 58^1 alin. (2) lit. c) din
În cazul lucrărilor de înregistrare în cadastru și în cartea funciară realizate la cererea persoanelor interesate certificatul pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar se eliberează pentru imobilele situate în intravilan, împrejmuite sau neîmprejmuite, precum și pentru imobilele împrejmuite situate în extravilanul unităților administrativ-teritoriale.
Certificatul pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari nu se poate elibera cu privire la imobilele aflate în domeniul public sau privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale, imobilele scoase din circuitul juridic și cu privire la imobilele care fac obiectul unui litigiu aflat pe rolul instanțelor de judecată.
La cerere, persoana autorizată întocmește o documentație cadastrală pentru întregul imobil, care se recepționează de OCPI și se atribuie număr cadastral, pe flux întrerupt, după verificarea efectuată la teren de către inspectorul de cadastru.
La cererea persoanei interesate, primăria unității administrativ-teritoriale afișează documentația cadastrală pentru o perioadă de 30 de zile, în care se poate contesta posesia. Contestația se va înregistra la primăria unității administrativ-teritoriale și va fi însoțită de dovada sesizării instanței de judecată.
● După încheierea perioadei de afișare, primăria va elibera o adeverință, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, din care să rezulte că s-a îndeplinit procedura de afișare a documentației cadastrale a imobilului, precum și dacă posesia a fost sau nu contestată.
A. În cazul în care posesia nu a fost contestată, posesorul cere notarului public eliberarea certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.
La cerere se vor anexa:
a) adeverința eliberată de primărie, din care să rezulte că s-a îndeplinit procedura de afișare a documentației cadastrale a imobilului și că posesia nu a fost contestată;
b) certificatul eliberat de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care să rezulte că posesorul este cunoscut că deține diferența de suprafață sub nume de proprietar și că aceasta nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscrisă în evidențe ca fiind în domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale [prevăzut la ]. Modelul certificatului este prevăzut în anexa nr. 4;
c) înscrisul doveditor al posesiei, atunci când acesta există [prevăzut la ];
d) copie de pe actele de identitate și stare civilă [prevăzută la ].
În baza cererii, a actelor anexate acesteia și a declarației pe propria răspundere a posesorului, care va cuprinde elementele prevăzute la , dată în formă autentică, notarul public va elibera certificatul pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar.
În temeiul actelor de proprietate și al certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar se va solicita intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra întregului imobil.
În situația în care în termen de 6 luni de la recepția documentației cadastrale nu se solicită înscrierea în cartea funciară în condițiile mai sus menționate, numărul cadastral va fi anulat din oficiu.
B. În cazul în care posesia a fost contestată sau notarul public emite încheierea de respingere a cererii de eliberare a certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar, se va proceda astfel:
În baza documentației cadastrale, a actului de proprietate și a înscrisurilor prevăzute la , se intabulează dreptul de proprietate asupra suprafeței din act și se notează posesia pentru diferența de suprafață.
Concomitent, în cartea funciară se vor nota din oficiu contestația și acțiunea civilă cu privire la obiectul contestației înregistrată la instanța competentă sau, după caz, încheierea notarială de respingere.
În situația în care în termen de 6 luni de la recepția documentației cadastrale nu se solicită înscrierea în cartea funciară în condițiile mai sus menționate, numărul cadastral va fi anulat din oficiu.
IV^4. Procedura notării posesiei în cartea funciară, în situația în care nu există acte de proprietate pentru imobilele aflate în proprietate privată, în aplicarea dispozițiilor
În cazul imobilelor proprietate privată, în situația în care nu există acte de proprietate asupra terenului, persoanele interesate pot solicita notarea posesiei în cartea funciară în baza documentației cadastrale și a următoarelor înscrisuri:
a) certificatul eliberat de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care să rezulte că:
- posesorul este cunoscut că deține imobilul sub nume de proprietar;
- imobilul nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidențe ca fiind în domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale;
- primăria are/nu are cunoștință despre existența unor acțiuni în justiție cu privire la imobilul respectiv;
- imobilul a făcut/nu a făcut obiectul legilor de retrocedare.
Modelul certificatului este prevăzut în anexa nr. 5.
b) declarația pe propria răspundere a posesorului, dată în formă autentică, prin care acesta declară că:
- posedă imobilul sub nume de proprietar;
- este sau nu căsătorit; în cazul în care este căsătorit, va preciza și regimul matrimonial;
- nu a înstrăinat sau grevat imobilul;
- imobilul nu a fost scos din circuitul juridic;
- imobilul nu face obiectul vreunui litigiu;
- imobilul este deținut sau nu pe cote-părți; în cazul în care imobilul este deținut pe cote-părți, toți posesorii vor declara întinderea cotelor;
- înscrisul doveditor al posesiei provine de la părțile semnatare ale acestuia; în cazul în care nu există înscris doveditor, va declara că nu deține și nu are cunoștință de existența unui astfel de înscris;
c) înscrisul doveditor al posesiei, indiferent de forma în care este întocmit, atunci când acesta există;
d) copie de pe actele de identitate și stare civilă.
Cererea de notare în cartea funciară a posesiei asupra terenului va fi soluționată de oficiul teritorial pe flux integrat.
În situația în care pe terenul cu privire la care s-a notat posesia sunt edificate construcții pentru care există acte de proprietate, dreptul de proprietate asupra acestora se va intabula în cartea funciară."