Începe proba gratuită

ORDIN nr. 40 din 15 ianuarie 2013 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice

Articolul 5

Articolul 5

Art. 5 din ORDIN nr. 40 din 15 ianuarie 2013 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice

(1) Societățile comerciale care aplică Reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, aprobate prin , cu modificările și completările ulterioare, și al căror exercițiu financiar coincide cu anul calendaristic au obligația să întocmească și să depună situații financiare anuale individuale pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile prevăzute în anexa nr. 1.

(2) Potrivit prevederilor , republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru persoanele juridice care aplică Standardele internaționale de raportare financiară (IFRS), situațiile financiare au componentele prevăzute de aceste standarde.

(3) Societățile comerciale menționate la alin. (1) au obligația să întocmească și să depună raportări contabile anuale încheiate la 31 decembrie la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile prevăzute în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin. Raportările contabile anuale la 31 decembrie vor fi însoțite de formularele "Date informative" (cod 30) și "Situația activelor imobilizate" (cod 40), prevăzute în anexa nr. 3.

(4) Elementele raportate prin situațiile financiare anuale, respectiv raportările contabile anuale întocmite de societățile comerciale prevăzute la alin. (1), se determină pe baza prevederilor cuprinse în Reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, aprobate prin , cu modificările și completările ulterioare.