Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 11 din 9 ianuarie 2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului
- Capitolul II Principalele atribuții ale Ministerului Tineretului și Sportului
(1) În îndeplinirea rolului și a obiectivelor sale generale, Ministerul Tineretului și Sportului exercită următoarele atribuții cu caracter general:
a) asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare în domeniile tineretului și sportului; fundamentează și propune Guvernului politici în domeniile tineretului și sportului;
b) inițiază, elaborează ori, după caz, avizează proiecte de acte normative, în vederea realizării obiectivelor strategice și a politicilor în domeniile tineretului și sportului;
c) asigură administrarea bunurilor proprietate publică și/sau privată a statului încredințate, potrivit prevederilor legale pentru desfășurarea activității aferente domeniilor de tineret și sport, prin unitățile din subordine;
c^1) actualizează inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, pentru bunurile aflate în administrarea sa, precum și pentru cele aflate în administrarea unităților din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Tineretului și Sportului, pe baza actelor normative aprobate în acest sens;
(la 14-04-2020, Alineatul (1) din Articolul 2, Capitolul II a fost completat de )
c^2) actualizează inventarul centralizat al bunurilor imobile din domeniul privat al statului, pentru bunurile aflate în administrarea sa, precum și pentru cele aflate în administrarea unităților din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Tineretului și Sportului.
(la 14-04-2020, Alineatul (1) din Articolul 2, Capitolul II a fost completat de )
d) asigură, în numele statului român, în condițiile legii, reprezentarea pe plan intern și internațional în domeniile tineretului și sportului;
e) asigură urmărirea aplicării și controlul respectării legilor și a celorlalte acte normative din domeniile tineretului și sportului;
f) colaborează cu celelalte ministere și organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu autoritățile administrației publice locale, cu alte instituții publice și persoane juridice de drept public sau privat, române ori străine;
g) asigură aplicarea acordurilor internaționale în domeniile sale de activitate;
(la 14-04-2020, Litera g) din Alineatul (1), Articolul 2, Capitolul II a fost modificată de )
g^1) încheie tratate internaționale la nivel departamental sau inițiază demersurile necesare încheierii tratatelor la nivel de stat sau de guvern în domeniile de responsabilitate, în condițiile prevăzute de privind tratatele sau, după caz, de privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între Uniunea Europeană și statele membre, pe de o parte, și state terțe sau organizații internaționale, pe de altă parte;
(la 14-04-2020, Alineatul (1) din Articolul 2, Capitolul II a fost completat de )
h) îndeplinește obligațiile ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene în domeniile sale de competență și participă la procesul de elaborare a politicilor și documentelor europene în domeniul tineretului și sportului.
(la 23-05-2017, Alineatul (1) din Articolul 2, Capitolul II a fost completat de )
(2) Ministerul Tineretului și Sportului îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege sau prin alte acte normative privind politicile în domeniile tineretului și sportului.
(3) Ministerul Tineretului și Sportului încheie documente de cooperare internațională care nu sunt guvernate de dreptul internațional cu autorități având competențe echivalente din statele membre ale Uniunii Europene sau din state terțe, respectiv cu organizații internaționale, în domeniile sale de responsabilitate.
(la 14-04-2020, Articolul 2 din Capitolul II a fost completat de )
(4) Ministerul Tineretului și Sportului asigură participarea, elaborează și fundamentează pozițiile României în procesul de negociere și adoptare a inițiativelor la nivel european, în domeniul său de activitate, potrivit cadrului normativ privind organizarea și funcționarea Sistemului național de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituțiilor Uniunii Europene, aprobat prin .
(la 14-04-2020, Articolul 2 din Capitolul II a fost completat de )
(5) Ministerul Tineretului și Sportului asigură îndeplinirea, în domeniul de competentă, a obligațiilor decurgând din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește transpunerea și/sau crearea cadrului juridic de aplicare directă a actelor juridice obligatorii ale Uniunii, implementarea și monitorizarea aplicării acestora.
(la 14-04-2020, Articolul 2 din Capitolul II a fost completat de )