Articolul 34
Suspendarea participării și încetarea participării în situații excepționale
Art. 34 din ORDIN nr. 17 din 20 decembrie 2012 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2-România
- Anexa II
- Titlul IX ÎNCETAREA PARTICIPĂRII ŞI ÎNCHIDEREA CONTURILOR
(1) Participarea unui participant la TARGET2-România încetează imediat și fără notificare prealabilă sau este suspendată la apariția uneia dintre următoarele situații de neîndeplinire a obligațiilor:
(a) deschiderea procedurilor de insolvență; și/sau
(b) participantul nu mai îndeplinește criteriile de acces prevăzute la articolul 4.
(2) BNR poate pune capăt fără notificare prealabilă sau poate suspenda participarea participantului la TARGET2-România, dacă:
(a) apar una sau mai multe situații de neîndeplinire a obligațiilor [altele decât cele menționate la alineatul (1)];
(b) participantul a încălcat în mod substanțial prezentele reguli;
(c) participantul nu își îndeplinește o obligație substanțială față de BNR;
(d) participantul este exclus din TARGET2 CUG sau calitatea sa de membru al TARGET2 CUG încetează în alt fel;
(e) are loc orice alt eveniment în legătură cu un participant, eveniment care, în aprecierea BNR, ar pune în pericol stabilitatea, buna funcționare și securitatea generale ale TARGET2-România sau ale oricărui alt sistem component al TARGET2, sau ar periclita îndeplinirea de către BNR a atribuțiilor sale prevăzute de și de Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, sau prezintă riscuri din perspectiva prudenței; și/sau
(f) o bancă centrală națională suspendă sau pune capăt accesului participantului la creditul pe parcursul zilei (intraday credit) în temeiul punctului 12 din anexa III.
(3) În exercitarea libertății de apreciere în temeiul alineatului (2), BNR ia în considerare, printre altele, gravitatea situației de neîndeplinire a obligațiilor sau a evenimentelor menționate la literele (a)-(c).
(4) (a) În cazul în care BNR suspendă sau pune capăt participării unui participant la TARGET2-România conform alineatului (1) sau (2), BNR informează imediat acel participant, alte bănci centrale, precum și alți participanți despre această suspendare sau încetare printr- un mesaj transmis prin intermediul ICM.
(b) În cazul în care BNR este informată de către o altă bancă centrală cu privire la suspendarea sau încetarea participării unui participant la un alt sistem component al TARGET2, BNR îi informează imediat pe participanții săi despre această suspendare sau încetare printr-un mesaj transmis prin intermediul ICM.
(c) Odată ce un astfel de mesaj transmis prin intermediul ICM a fost primit de către participanți, se consideră că aceștia au fost informați despre încetarea/suspendarea participării unui participant la TARGET2-România sau la un alt sistem component al TARGET2. Participanții suportă orice pierderi rezultate din inițierea unui ordin de plată către participanții a căror participare a fost suspendată sau a căror participare a încetat, dacă ordinul de plată în cauză a fost introdus în TARGET2-România după primirea mesajului transmis prin intermediul ICM.
(5) După încetarea participării unui participant, TARGET2-România nu acceptă noi ordine de plată de la un astfel de participant. Ordinele de plată din coada de așteptare, ordinele de plată stocate sau ordinele de plată noi în favoarea unui astfel de participant sunt returnate.
(6) În cazul în care un participant este suspendat din TARGET2-România, toate plățile primite de acesta și ordinele de plată inițiate de acesta sunt stocate și introduse în etapa de procesare inițială numai după ce au fost în mod explicit acceptate de către banca centrală a participantului suspendat.