Începe proba gratuită

NORMĂ nr. 18 din 12 decembrie 2012 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă ale Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private

Articolul 13

Articolul 13

Art. 13 din NORMĂ nr. 18 din 12 decembrie 2012 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă ale Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private

  1. Capitolul IV Dispoziţii finale

(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:

a) neraportarea, raportarea cu întârziere sau raportarea de date sau informații eronate către Comisie;

b) nerespectarea prevederilor referitoare la cerințele de publicare a informațiilor pe pagina proprie de web a Fondului de garantare;

c) publicarea în mod eronat a informațiilor prevăzute la lit. b).

(2) Săvârșirea de către persoana fizică responsabilă sau Fondul de garantare a vreuneia dintre faptele prevăzute la alin. (1) se sancționează în funcție de gravitatea faptelor cu:

a) avertisment scris;

b) amendă contravențională între 1.000 lei și 100.000 lei.

(3) Dacă fapta este imputabilă mai multor persoane, acestea sunt ținute solidar la repararea prejudiciului cauzat.

(4) Constatarea contravențiilor se face de către personalul împuternicit în acest scop, prin decizie a președintelui Consiliului Comisiei.

(5) Amenzile contravenționale se fac venit la bugetul de stat conform prevederilor privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.