Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 1.240 din 12 decembrie 2012 pentru aprobarea regulilor procedurale privind condiţiile şi termenii referitori la durata, conţinutul şi limitele de exercitare a drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor private afectate de obiectivul/sistemul din sectorul gazelor naturale, a convenţiei-cadru, precum şi a regulilor procedurale pentru determinarea cuantumului indemnizaţiilor şi a despăgubirilor şi a modului de plată a acestora
Obiectul convenției-cadru este exercitarea efectivă a dreptului de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării, întreținerii sau modernizării obiectivelor/sistemelor, asigurării funcționării normale a capacităților prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și a intervențiilor necesare obiectivelor/sistemelor, a dreptului de servitute legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele, de conducte, de linii sau de alte echipamente aferente obiectivelor/sistemelor și pentru accesul la locul de amplasare a acestora, instituite asupra proprietăților private afectate de obiectivul/sistemul din domeniul gazelor naturale.