Articolul 4
Art. 4 din HOTĂRÂRE nr. 53 din 22 noiembrie 2012 pentru aprobarea Procedurilor privind echivalarea testului de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-contabil, pentru accesul la stagiu în baza titlului de doctor în domeniul contabilităţii
- Anexa
- Capitolul II Criterii care stau la baza echivalării unui program de doctorat cu testul de acces la stagiu
Instituția de învățământ superior care solicită echivalarea unui program de doctorat pe care îl organizează cu testul de acces la stagiu, organizat de Cameră, va depune la Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari un dosar care va conține:
a) cerere prin care să se solicite echivalarea programului de doctorat cu testul de acces la stagiu;
b) documentul care atestă acreditarea IOSUD de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului;
c) lista cu domeniile programului de doctorat pentru care instituția de învățământ superior este acreditată;
d) curricula pentru programul de doctorat din domeniul menționat la art. 3;
e) regulamentul de organizare și desfășurare a studiilor universitare de doctorat al instituției care solicită echivalarea.