Articolul I
Art. I din DECIZIE nr. 975 din 3 decembrie 2012 pentru modificarea şi completarea unor reglementări privind condiţiile şi procedura de desemnare, precum şi desemnarea furnizorilor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale
privind condițiile și procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale, , se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - (1) Prezenta decizie reglementează condițiile și procedura de desemnare a furnizorilor de servicii poștale ca furnizori de serviciu universal, astfel cum aceștia sunt definiți la privind serviciile poștale, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare , precum și modalitățile de finanțare a costului net determinat de furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal.
(2) În cuprinsul prezentei decizii sunt aplicabile definițiile relevante prevăzute la și la pct. 1.1 din anexa nr. 1 la privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poștale, cu modificările și completările ulterioare."
2. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) În cazuri bine justificate, ANCOM poate dispune prelungirea cu cel mult 1 an a perioadei pentru care a fost desemnat furnizorul de serviciu universal."
3. După capitolul IV se introduce un nou capitol, capitolul IV^1 "Mecanismul de finanțare a obligațiilor de serviciu universal", care conține articolele 12^1-12^7, cu următorul cuprins:
"CAPITOLUL IV^1
Mecanismul de finanțare a obligațiilor de serviciu universal
(1) Dacă, în urma calculării de către furnizorul de serviciu universal a costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, ANCOM constată că furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal constituie o sarcină injustă pentru furnizorul de serviciu universal, autoritatea de reglementare va decide, la cererea acestuia, compensarea costului net determinat de furnizarea serviciilor pentru care a fost desemnat.
(2) Costul net al obligațiilor de serviciu universal se calculează ca diferență dintre costul net suportat de furnizorul de serviciu universal ca urmare a îndeplinirii obligațiilor de serviciu universal și costul net al aceluiași furnizor de servicii poștale, în cazul în care și-ar desfășura activitatea fără a avea obligațiile de serviciu universal.
(3) Calculul costului net va lua în considerare toți factorii relevanți, inclusiv beneficiile intangibile și avantajele comerciale de care furnizorul de servicii poștale se bucură ca urmare a desemnării ca furnizor de serviciu universal, existența unei marje rezonabile de profit și stimularea eficienței costurilor.
(4) Determinarea costului net se bazează pe următoarele:
a) elementele serviciilor din sfera serviciului universal care pot fi furnizate doar în pierdere sau în afara condițiilor comerciale normale;
b) costurile determinate de anumiți utilizatori sau grupuri de utilizatori cărora, având în vedere costurile de furnizare ale unui anumit serviciu, veniturile generate și tarifele practicate de furnizorul de serviciu universal, nu le poate fi asigurat accesul la serviciile din sfera serviciului universal decât în pierdere sau în alte condiții decât practicile comerciale normale.
(5) Furnizorul de serviciu universal calculează costul net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal conform unei metodologii stabilite prin decizia președintelui ANCOM.
(6) Cererea prevăzută la alin. (1) se transmite anual, până la data de 1 iulie a exercițiului financiar ulterior celui pentru care se solicită compensarea, împreună cu situația privind costurile, veniturile și capitalul angajat aferente furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, în condițiile stabilite de ANCOM.
(7) ANCOM decide cu privire la compensarea costului net și, dacă este cazul, cu privire la suma ce urmează a fi compensată, în termen de 45 de zile de la primirea unei cereri în condițiile prezentului articol.
(1) Compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal se poate face din:
a) resursele financiare provenite din contribuțiile furnizorilor de servicii poștale autorizați conform procedurii de autorizare generală pentru furnizarea de servicii din sfera serviciului universal sau de servicii care pot fi considerate ca substituibile acestora;
b) resursele financiare provenite din contribuțiile utilizatorilor serviciilor poștale, prin intermediul unei taxe aplicate serviciilor poștale pe care aceștia le utilizează.
(2) Fondul de serviciu universal poate fi constituit prin implementarea uneia dintre variantele prevăzute la alin. (1), fiind administrat de ANCOM și evidențiat în mod distinct în cadrul bugetului de venituri și cheltuieli al autorității.
(3) Modalitatea de aplicare a dispozițiilor alin. (2) va fi stabilită prin decizie a președintelui ANCOM, avându-se în vedere cuantumul necesarului de finanțare a serviciului universal.
(4) În cazul în care vor fi desemnați 2 sau mai mulți furnizori de serviciu universal, necesarul total de finanțare a serviciului universal se stabilește anual prin însumarea sumelor ce urmează a fi compensate pentru toți furnizorii de serviciu universal, calculate conform dispozițiilor prezentei decizii.
(1) Pentru finanțarea serviciului universal prin modalitatea prevăzută la art. 12^2 alin. (1) lit. a), ANCOM va percepe de la furnizorii de servicii poștale, autorizați conform procedurii de autorizare generală pentru furnizarea de servicii din sfera serviciului universal sau de servicii care pot fi considerate ca substituibile acestor, cu o cifră de afaceri mai mare ori egală cu echivalentul în lei a 100.000 de euro, înregistrată în anul pentru care se face compensarea costului net, o contribuție proporțională cu veniturile provenite din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal sau a serviciilor care pot fi considerate ca substituibile acestora.
(2) Substituibilitatea altor servicii poștale cu serviciile din sfera serviciului universal se analizează ținând cont, în principal, de tarifele acestor servicii, precum și de gradul de satisfacere a nevoilor utilizatorilor.
(3) Persoanele obligate la plata contribuției prevăzute la alin. (1) sunt cele care au calitatea de furnizor de servicii poștale la data de 31 decembrie a anului pentru care se datorează contribuția.
(4) Echivalentul în lei al cifrei de afaceri prevăzute la alin. (1) se calculează la cursul de schimb valutar mediu al perioadei în care a fost realizată cifra de afaceri, determinat pe baza cursului de schimb valutar mediu lunar comunicat de Banca Națională a României.
(5) În vederea determinării cuantumului contribuțiilor individuale, ANCOM va utiliza informațiile privind veniturile obținute din «Declarația privind veniturile obținute din activități de furnizare de rețele sau servicii de comunicații electronice ori de servicii poștale» depusă de fiecare furnizor conform prevederilor privind procedura de determinare a anumitor obligații financiare ale furnizorilor de rețele sau servicii de comunicații electronice și ale furnizorilor de servicii poștale către Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației.
(6) În situația în care furnizorii prevăzuți la alin. (1) nu transmit declarația prevăzută la alin. (5), la determinarea cuantumului contribuțiilor individuale se va lua în calcul întreaga cifră de afaceri a acestora.
(7) Cuantumul contribuției pe care este obligat să o plătească furnizorul de serviciu universal este calculat ca fiind diferența pozitivă dintre contravaloarea contribuției care îi revine în conformitate cu alin. (1) și contravaloarea sumei care urmează să fie compensată aferentă aceleiași perioade și calculată potrivit prezentei decizii. Dacă valoarea sumei care urmează să fie compensată este mai mare decât sau cel puțin egală cu cuantumul contribuției care îi revine furnizorului de serviciu universal în conformitate cu alin. (1), furnizorul de serviciu universal va fi exceptat de la plata acestei contribuții, contravaloarea sumei care urmează a fi compensată fiind diminuată cu valoarea contribuției datorată de furnizorul de serviciu universal.
(1) Cuantumul contribuțiilor individuale datorate de furnizorii prevăzuți la art. 12^2 alin. (1) lit. a) se stabilește prin decizie a președintelui ANCOM în termen de 90 de zile de la data stabilirii costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal.
(2) Plata contribuției se efectuează în termen de 45 de zile de la comunicarea deciziei prevăzute la alin. (1).
În vederea finanțării serviciului universal prin modalitatea prevăzută la art. 12^2 alin. (1) lit. b), ANCOM stabilește, prin decizie a președintelui ANCOM, cuantumul taxei, precum și condițiile care trebuie respectate de către furnizorii de servicii poștale în scopul aplicării acestei taxe, în termen de 90 de zile de la stabilirea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal.
În vederea identificării veniturilor rezultate exclusiv din taxa percepută în condițiile art. 12^5, furnizorii de servicii poștale sunt obligați să evidențieze veniturile astfel obținute în mod distinct, în cadrul situațiilor financiare statutare.
ANCOM virează furnizorilor de serviciu universal sumele colectate potrivit prezentului capitol în vederea compensării costului net al furnizării serviciilor incluse în sfera serviciului universal pentru care au fost desemnați, în termen de 15 zile de la data colectării contribuțiilor."