Articolul 5
Art. 5 din ORDIN nr. 1.098 din 13 noiembrie 2012 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind procedura de identificare şi sancţionare a faptelor de concurenţă neloială
- Anexa
- Capitolul II Procedura de analiză din oficiu sau la sesizare
(1) Sesizările referitoare la existența unei posibile fapte de concurență neloială adresate autorității de concurență sunt repartizate și analizate în termen de 30 de zile de la înregistrare, în cadrul direcției de resort, urmând a se decide, după caz:
a) respingerea sesizării adresate autorității de concurență, în cazul în care se dovedește că faptele semnalate nu intră sub incidența Legii concurenței neloiale, urmând ca autorul să fie înștiințat în legătură cu acest fapt;
b) declanșarea unei cercetări aprofundate, dacă datele și informațiile existente la dosarul cauzei se încadrează în obiectul de analiză privind posibile fapte de concurență neloială dintre cele prevăzute la art. 4 alin. 1 din Legea concurenței neloiale. Cercetarea aprofundată este dispusă prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, în baza unei note privind propunerea de declanșare, avizată de către membrul Plenului Consiliului Concurenței desemnat să coordoneze activitatea în domeniul concurenței neloiale. Autorul sesizării va fi informat cu privire la acest aspect.
(2) Termenul de soluționare a sesizărilor formulate în baza Legii concurenței neloiale este de 90 de zile de la data la care autoritatea de concurență este în posesia tuturor datelor și informațiilor relevante, comunicând aceasta autorului sesizării, cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de lege.