Articolul 19
Art. 19 din NORMĂ nr. 2 din 12 noiembrie 2012 în aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 11/2012 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României
- Capitolul II Piaţa primară a titlurilor de stat
- Secţiunea a 2-a Sesiunea suplimentară de oferte necompetitive
(1) Dealerii primari care sunt clasați în primele 5 locuri în ultima evaluare disponibilă (trimestrială sau anuală) și care au adjudecat în nume propriu minimum 2% din valoarea anunțată a licitației de referință au dreptul să subscrie la sesiunea de oferte necompetitive cota-parte prevăzută la art. 24 alin. (2) din Regulament.
(2) Pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Regulamentului și data publicării de către Banca Națională a României a primului clasament trimestrial de evaluare a activității dealerilor primari, clasamentul primilor 5 dealeri primari se va stabili în ordinea descrescătoare a ponderii valorii adjudecării în nume propriu de titluri de stat efectuate de dealerii primari, în totalul valorii adjudecate de către Ministerul Finanțelor Publice, aferentă emisiunilor de titluri de stat. Pentru efectuarea acestui clasament, prin valoarea adjudecată se înțelege costul (prețul cu discont), în cazul certificatelor de trezorerie și valoarea nominală, în cazul obligațiunilor de stat, pentru titlurile plasate pe piața internă în anul 2012, denominate în monedă națională și/sau în valută. Pentru emisiunile în valută calculele se vor efectua la cursul de schimb al monedei naționale contra monedei în care este denominată emisiunea de titluri de stat, publicat de Banca Națională a României în ziua lucrătoare precedentă datei emisiunii respective.