Articolul 9
Art. 9 din ORDIN nr. 67 din 26 octombrie 2012 privind condiţiile sanitar-veterinare care trebuie respectate la mişcarea suinelor vii pe teritoriul României şi pentru modificarea unor norme sanitare veterinare
(1) Proprietarii de animale au obligația să respecte perioada de așteptare/interzicere a mișcării pentru suinele nou-introduse în exploatații, inclusiv pentru animalele care au fost duse la târg și care, nefiind vândute, au fost reintroduse în exploatația de origine; această perioadă este de minimum 30 de zile, în condițiile izolării într-un spațiu separat de celelalte suine existente în exploatație; dacă izolarea în spațiu separat a animalelor nou-introduse nu este posibilă, perioada de așteptare/interzicere a mișcării se aplică tuturor suinelor din exploatație.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în condițiile de certificare prevăzute în prezentul ordin, cu aprobarea scrisă a direcției sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, suinele pot părăsi exploatația direct către un abator.