Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 250 din 31 octombrie 2012 privind organizarea angajării, lichidării, ordonanţării şi plăţii cheltuielilor din bugetul propriu al ordonatorului principal de credite în cazul operaţiunilor privind gestionarea şi implementarea asistenţei financiare nerambursabile alocate Programului operaţional "Dezvoltarea capacităţii administrative" şi pentru modificarea anexelor nr. 2, 2a), 3, 3a), 4 şi 4a) la Regulamentul de organizare şi funcţionare a Direcţiei pentru dezvoltarea capacităţii administrative, aprobat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 133/2012
(1) Contractele de finanțare încheiate cu beneficiarii PODCA, cheltuielile cu sumele reprezentând acordarea prefinanțării, cheltuielile eligibile rambursate către aceștia, provenite din asistența financiară nerambursabilă și cofinanțarea națională, precum și cheltuielile cu sumele reprezentând debite datorate utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente sunt considerate angajamente legale și bugetare și reprezintă acțiuni multianuale.
(2) Documentele aferente cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se întocmesc în cadrul D.D.C.A. astfel:
a) în cadrul Compartimentului de contractare și monitorizare a implementării proiectelor din cadrul Biroului de contractare și monitorizare a implementării proiectelor se întocmesc proiectele de angajamente legale și propunerile de angajare a unei cheltuieli, potrivit anexei nr. 1 la Normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, aprobate prin , cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare Norme metodologice;
b) în cadrul Unității de plăți și contabilitate din cadrul Serviciului management financiar se întocmește angajamentul bugetar global, potrivit anexei nr. 2 la Normele metodologice;
c) în cadrul Unității de plăți și contabilitate din cadrul Serviciului management financiar se întocmesc ordonanțările de plată privind acordarea de prefinanțare, ordonanțările de plată privind cheltuielile validate în scopul efectuării plăților către beneficiari, în cadrul contractelor de finanțare încheiate, precum și ordonanțările de plată privind redistribuirea debitelor recuperate de la beneficiarii PO DCA ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente, în conturile din care au fost plătite inițial, potrivit anexei nr. 3 la Normele metodologice;
d) în cadrul Unității de plăți și contabilitate din cadrul Serviciului management financiar se întocmesc ordinele de plată pentru acordarea prefinanțării, pentru rambursarea cheltuielilor eligibile, pentru plata TVA-ului aferent cheltuielilor eligibile ce nu poate fi recuperat, precum și pentru sumele reprezentând debite datorate utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente.
(3) Specimenele de semnături ale persoanelor care întocmesc documentele prevăzute la alin. (2), înlocuitorii acestora, precum și specimenele de semnături ale înlocuitorilor se stabilesc prin dispoziție a directorului D.D.C.A, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.