Articolul 9
Art. 9 din LEGE nr. 190 din 30 octombrie 2012 privind răspunderea furnizorilor de servicii de trafic aerian
- Capitolul III Asigurări
(1) Furnizorul de servicii de trafic aerian depune la Autoritatea Aeronautică Civilă Română copia contractului de asigurare prevăzut la art. 7 , conform cu originalul, încheiat în condițiile prezentei legi, precum și, după caz, traducerea legalizată în limba română sau engleză a respectivului contract.
(2) Având în vedere atribuțiile de autoritate competentă în domeniul aviației civile, care îi revin în conformitate cu dispozițiile Autoritatea Aeronautică Civilă Română se asigură că furnizorii de servicii de trafic aerian au încheiat contracte de asigurare care să le acopere răspunderea civilă pentru repararea prejudiciilor produse unei terțe părți, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi și ale cerințelor specifice prevăzute la art. ATM/ANS. OR.D.020 - Răspunderea și acoperirea prin asigurare, din subpartea D a anexei III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/373 al Comisiei din 1 martie 2017 de stabilire a unor cerințe comune pentru furnizorii de management al traficului aerian/servicii de navigație aeriană și de alte funcții ale rețelei de management al traficului aerian și pentru supravegherea acestora, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 482/2008, a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 1.034/2011, (UE) nr. 1.035/2011 și (UE) 2016/1.377, precum și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 677/2011, publicat în Jurnalul Oficial, seria L, nr. 62, din data de 8 martie 2017, cu modificările ulterioare.
(la 27-02-2022, Articolul 9 din Capitolul III a fost modificat de )