Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 1.005 din 17 octombrie 2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu
- Capitolul I Dispoziții generale
(1) GNM este responsabilă de asigurarea controlului implementării profesioniste, uniforme și integrate a politicii Guvernului de aplicare a legislației naționale armonizate cu cea comunitară în domeniul protecției mediului.
(2) GNM are atribuții în aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării și sancționării încălcării prevederilor legale privind protecția mediului, inclusiv a nerespectării reglementărilor prevăzute în legile specifice domeniului controlului poluării industriale și managementului riscului, substanțelor și preparatelor periculoase, biodiversității și ariilor naturale protejate, fondului de mediu și altor domenii prevăzute de legislația specifică în vigoare.
(3) GNM îndeplinește atribuțiile ce îi revin, desfășurând activitate continuă pentru monitorizarea riscurilor și a efectelor asupra mediului, până la eliminarea acestora.
(la 18-08-2025, Articolul 2, Capitolul I a fost completat de )