Începe proba gratuită

DECRET nr. 377 din 14 octombrie 1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de stat

Articolul 4

Articolul 4

Art. 4 din DECRET nr. 377 din 14 octombrie 1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de stat

  1. Capitolul 1 Organizarea şi competenţa Notariatului de stat

Notariatele de stat îndeplinesc următoarele acte notariale:

a) redactarea, la cererea părților, a oricăror înscrisuri, în vederea autentificării sau legalizarii de semnatura;

b) autentificarea înscrisurilor;

c) legalizarea semnaturilor;

d) darea de data certa înscrisurilor ce li se prezintă în acest scop;

e) certificarea, în cazurile prevăzute de lege, a unor fapte constatate personal de notarul de stat;

f) legalizarea de copii de pe înscrisuri;

g) efectuarea și legalizarea traducerilor;

h) primirea în depozit de înscrisuri și documente;

i) investirea cu formula executorie a înscrisurilor autentificate, precum și a cambiilor și biletelor la ordin;

j) întocmirea actelor de protest a cambiilor, cecurilor și a altor titluri la ordin;

k) eliberarea de titluri executorii în cazurile prevăzute de lege;

l) procedura succesorală notarială;

m) efectuarea lucrărilor legate de publicitatea imobiliară, de publicitatea mobiliară în cazurile prevăzute de lege, precum și a celor legate de cărțile funciare;

n) eliberarea de duplicate de pe înscrisurile notariale.

Actele notariale pot fi îndeplinite de orice notariat de stat din Republica Populara Română, afară numai dacă legea prevede că actul trebuie îndeplinit de un anumit notariat de stat.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.