Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 973 din 3 octombrie 2012 privind aprobarea procedurii de acordare a sumelor din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pentru finanţarea unor cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale pentru centrele de zi şi rezidenţiale

Articolul 5

Articolul 5

Art. 5 din HOTĂRÂRE nr. 973 din 3 octombrie 2012 privind aprobarea procedurii de acordare a sumelor din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pentru finanţarea unor cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale pentru centrele de zi şi rezidenţiale

(1) În situația în care pe parcursul execuției se constată necesitatea realizării unor lucrări suplimentare sau neprevăzute din categoria celor aprobate potrivit art. 3 alin. (1) și care sunt necesare pentru respectarea standardelor de calitate ori intervin majorări justificate ale unor cheltuieli care condiționează finalizarea obiectivului sau punerea în funcțiune a acestuia, iar valoarea contractului de finanțare este sub nivelul aprobat, beneficiarul poate semna un act adițional la contractul de finanțare și ulterior la contractul de lucrări și/sau contractul de furnizare de produse, finanțarea de la bugetul de stat acordându-se cu încadrarea în valoarea maximă aprobată potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) .

(2) În situația în care, în termen de 12 luni de la încheierea contractului de finanțare, beneficiarul nu a încheiat contractul de lucrări și/sau contractul de furnizare de produse și nu face dovada demarării procedurilor legale pentru încheierea acestuia, contractul de finanțare încetează de drept.

(3) În situația prevăzută la alin. (2) poate fi făcută o nouă solicitare de finanțare, dar nu mai devreme de 18 luni de la aprobarea cererii de finanțare.

(la 09-11-2015, Art. 5 a fost modificat de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 09.11.2015

    Modificare

    HOTĂRÂREA nr. 904 din 27 octombrie 2015

    (la 09-11-2015, Art. 5 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 904 din 27 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 836 din 9 noiembrie 2015. )

    Vezi actul modificator

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.