Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 962 din 3 octombrie 2012 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Kuwait privind condiţia de reciprocitate pentru acordarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată pentru misiunile diplomatice ale României şi Statului Kuwait, semnat la Bucureşti la 5 martie 2012
- Anexa
1. Prezentul acord intră în vigoare la data ultimei notificări transmise de către părți privind îndeplinirea procedurilor interne necesare în acest scop.
2. Prezentul acord va avea valabilitate pe o perioadă nedeterminată.
3. Fiecare parte poate denunța acest acord printr-o notificare scrisă transmisă celeilalte părți pe cale diplomatică. În această situație, acordul își încetează valabilitatea la 3 luni de la primirea notificării de către cealaltă parte.
4. Prezentul acord poate fi amendat, în orice moment, prin consimțământ reciproc. Modificările vor intra în vigoare în conformitate cu primul paragraf al prezentului articol.
Drept care subsemnații, fiind pe deplin autorizați, au semnat acest acord.
Semnat la București la 5 martie 2012, care corespunde cu ziua a 12-a a Rabi Al-Thani 1433 H, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, arabă și engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergențe de interpretare, va prevala textul în limba engleză.
Pentru Guvernul României, Dan Tudor Lazăr, secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice
Pentru Guvernul Statului Kuweit, H. E. Fahad H. Almetairi, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Statului Kuwait în România