Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 6 din 8 septembrie 2012 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului director al Uniunii Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România
- Anexa
- Capitolul III Componenţă. Începutul, exercitarea şi încetarea mandatului membrilor. Atribuţiile membrilor. Incompatibilităţi şi conflicte de interese
(1) Consiliul este format din 11 membri, aleși de Conferința Națională prin vot secret, dintre delegații cu drept de vot care candidează separat pentru fiecare funcție, cu excepția funcției de președinte al Uniunii.
(2) Structura Consiliului este următoarea:
a) președintele Uniunii, denumit în continuare președintele, care este și președintele Consiliului;
b) prim-vicepreședintele;
c) fostul președinte, imediat anterior președintelui;
d) 6 vicepreședinți;
e) secretarul general;
f) trezorierul.