Articolul 10
Art. 10 din HOTĂRÂRE nr. 891 din 1 septembrie 2012 pentru stabilirea măsurilor privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012
(1) Ministerul Administrației și Internelor organizează, cu sprijinul Autorității Electorale Permanente, în termen de cel mult 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, instruirea prefecților și subprefecților cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat.
(2) Prefecții, cu sprijinul Autorității Electorale Permanente, organizează în cel mai scurt timp instruirea primarilor și a secretarilor comunelor, orașelor și municipiilor cu privire la sarcinile ce le revin în vederea organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat.
(3) Prefecții stabilesc un grafic de distribuire a buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării, în funcție de asigurarea condițiilor de păstrare în siguranță a acestora, cu respectarea , cu modificările și completările ulterioare.
(4) În situația în care prefectul este în imposibilitate de a-și exercită atribuțiile, precum și în cazurile în care această funcție este vacantă, subprefectul asigură îndeplinirea sarcinilor ce îi revin prefectului, potrivit legii, în vederea organizării și desfășurării corespunzătoare a alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat.
(5) În perioada desfășurării procesului electoral, Ministerul Administrației și Internelor, împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă, acordă sprijin de specialitate prefecților și primarilor, în vederea realizării la termen și în condiții corespunzătoare a sarcinilor ce le revin în organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat.