Articolul 8
Art. 8 din HOTĂRÂRE nr. 889 din 1 septembrie 2012 privind aprobarea bugetului şi a cheltuielilor necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012
(1) În cadrul bugetului aprobat, efectuarea cheltuielilor pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat din anul 2012 se realizează de către ordonatorii de credite, cu informarea periodică a Comisiei pentru transparență.
(2) Comisia prevăzută la alin. (1) se compune din câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare, un reprezentant al Autorității Electorale Permanente, 2 reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și 2 reprezentanți ai Clubului Român de Presă.
(3) Componența nominală a comisiei prevăzute la alin. (1) se stabilește de către președintele Comisiei tehnice centrale, pe baza propunerilor formulate de partidele politice parlamentare, Autoritatea Electorală Permanentă, organizațiile neguvernamentale și Clubul Român de Presă.
(4) Comisia prevăzută la alin. (1) își desemnează președintele dintre membrii nominalizați potrivit alin. (3).