Articolul 6
Notificarea
Art. 6 din ORDONANŢĂ nr. 20 din 23 august 2012 privind instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor generate de nave şi a reziduurilor mărfii
(1) Comandantul unei nave, alta decât o navă de pescuit sau o ambarcațiune de agrement autorizată să transporte până la 12 pasageri, având ca destinație un port românesc trebuie să completeze formularul prevăzut în anexa nr. 2 cu date exacte și reale și să îl transmită ANR și administrației portului:
a) cu cel puțin 24 de ore înainte de sosire, dacă portul de escală este cunoscut;
b) imediat ce portul de escală este cunoscut, dacă această informație este disponibilă în mai puțin de 24 de ore înainte de sosire;
c) cel mai târziu până la plecarea navei din portul anterior, dacă durata voiajului este mai mică de 24 de ore.
(2) Comandanții navelor trebuie să înregistreze în registrul de evidență a deșeurilor și în registrul de evidență a hidrocarburilor toate datele, în conformitate cu realitatea, privind tipurile și cantitățile de deșeuri și/sau reziduurile mărfii aflate la bord, înaintea sosirii navei în port.
(3) Formularul prevăzut la alin. (1) trebuie păstrat la bord cel puțin până în următorul port de escală și trebuie pus la dispoziție autorității competente a portului respectiv, la cerere.