Articolul 4
Instalații portuare de preluare
Art. 4 din ORDONANŢĂ nr. 20 din 23 august 2012 privind instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor generate de nave şi a reziduurilor mărfii
(1) Administrațiile portuare trebuie să asigure dotarea și disponibilitatea permanentă a instalațiilor portuare de preluare a deșeurilor generate de nave și a reziduurilor mărfii, în conformitate cu necesitățile navelor care fac escală în port, fără a produce întârzieri nejustificate acestora.
(2) Pentru instalațiile portuare de preluare a deșeurilor, administrațiile portuare sunt obligate să dețină autorizație din punctul de vedere al protecției mediului emisă în condițiile legii.
(3) Instalațiile portuare de preluare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să poată prelua orice tip și cantitate de deșeuri generate de nave și de reziduuri ale mărfii de la navele care fac escală în acel port;
b) să asigure necesitățile operaționale ale utilizatorilor portului, luându-se în considerare mărimea și locația geografică a portului, tipul navelor care fac escală și exceptările prevăzute la art. 9 .
(4) Comandantul unei nave care a avut dificultăți în predarea deșeurilor trebuie să completeze formularul prevăzut în anexa nr. 3 și să raporteze ANR deficiențele constatate.
(5) ANR trebuie să verifice și să analizeze cauzele deficiențelor reclamate de comandantul unei nave și să transmită autorității competente pentru emiterea autorizației de mediu care a aprobat planul de preluare și gestionare a deșeurilor, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Comisiei Europene, Organizației Maritime Internaționale și autorității statului de pavilion al navei un raport privind concluzia analizei efectuate.