Începe proba gratuită

ORDONANTA nr. 15 din 29 ianuarie 1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului European din România

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din ORDONANTA nr. 15 din 29 ianuarie 1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului European din România

  1. Capitolul II Atribuțiile Institutului European din România

(1) În vederea realizării obiectivelor prevăzute la art. 2, Institutul European din România îndeplinește, în condiții de independență și obiectivitate științifică, următoarele atribuții:

a) realizează activități de cercetare-dezvoltare, prin elaborarea de studii, analize și puncte de vedere privind activitățile din domeniul afacerilor europene, inclusiv în scopul fundamentării pozițiilor exprimate de România în cadrul Uniunii Europene, a măsurilor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor sale de stat membru și a reprezentării intereselor acesteia în fața instituțiilor comunitare;

Litera a) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 1 al , , care modifică pct. 4 al , .

b) realizează activități și programe de formare profesională de scurtă și lungă durată în domeniul afacerilor europene, inclusiv de pregătire pentru concursurile și selecțiile organizate de instituțiile Uniunii Europene, destinate funcționarilor publici și altor angajați din administrația centrală și locală, precum și altor categorii socioprofesionale interesate;

c) asigură traducerea în limba română și revizia lingvistică și juridică a acquis-ului comunitar adoptat până la momentul aderării României la Uniunea Europeană și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și traducerea în alte limbi oficiale ale Uniunii Europene a unor texte juridice în limba română, prin unificarea terminologică și coordonarea traducerilor efectuate la nivel național;

Litera c) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 1 al , , care modifică pct. 4 al , .

d) realizează activități de comunicare publică în domeniul afacerilor europene, prin organizarea de conferințe publice, seminarii, mese rotunde, dezbateri și alte activități și produse de comunicare, având ca scop promovarea valorilor și a spiritului european la nivelul administrației publice, mediului academic, mediului de afaceri și al opiniei publice;

e) realizează și publică periodicul «Romanian Journal of European Affairs» și alte publicații din domeniul său de activitate;

f) realizează alte tipuri de traduceri decât cele prevăzute la lit. c), lucrări și materiale didactice sau de informare în domeniul său de activitate.

Litera f) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 1 al , , care modifică pct. 4 al , .

(2) În vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la alin. (1), Institutul European din România poate încheia, în condițiile legii, parteneriate, acorduri de cooperare și contracte cu alte instituții publice ori private și/sau cu specialiști din țară și din străinătate.

Art. 3

a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 177 din 19 noiembrie 2008, .

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

3
  1. Dată neprecizată

    Modificare

    LEGEA nr. 133 din 29 aprilie 2009

    Litera a) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 133 din 29 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 7 mai 2009, care modifică pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 177 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 826 din 9 decembrie 2008.

    Vezi actul modificator
  2. Dată neprecizată

    Modificare

    LEGEA nr. 133 din 29 aprilie 2009

    Litera c) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 133 din 29 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 7 mai 2009, care modifică pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 177 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 826 din 9 decembrie 2008.

    Vezi actul modificator
  3. Dată neprecizată

    Modificare

    LEGEA nr. 133 din 29 aprilie 2009

    Litera f) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 133 din 29 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 7 mai 2009, care modifică pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 177 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 826 din 9 decembrie 2008.

    Vezi actul modificator