Începe proba gratuită

ORDIN nr. 181 din 19 iulie 2012 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor şi al ministrului internelor şi reformei administrative nr. 510/230/2007 pentru aprobarea Reglementărilor privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor rutiere - RNTR 11

Articolul I

Articolul I

Art. I din ORDIN nr. 181 din 19 iulie 2012 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor şi al ministrului internelor şi reformei administrative nr. 510/230/2007 pentru aprobarea Reglementărilor privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor rutiere - RNTR 11

Ordinul ministrului transporturilor și al ministrului internelor și reformei administrative / pentru aprobarea Reglementărilor privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor rutiere - RNTR 11, , se modifică și se completează după cum urmează:

1. Titlul ordinului se modifică și va avea următorul cuprins:

"ORDIN pentru aprobarea Reglementărilor privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor - RNTR 11"

2. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Se aprobă Reglementările privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor - RNTR 11, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Reglementările prevăzute la alin. (1) se aplică la controlul tehnic în trafic al vehiculelor, cu excepția vehiculelor utilitare."

3. Articolul 4 se abrogă.

4. După articolul 5 se introduce următoarea mențiune:

"*

Prezentul ordin transpune prevederile art. 3 alin. (2) din Directiva 2009/40/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind inspecția tehnică auto pentru autovehicule și remorcile acestora, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2010/48/UE a Comisiei din 5 iulie 2010 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 2009/40/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind inspecția tehnică auto pentru autovehicule și remorcile acestora."

5. Titlul anexei se modifică și va avea următorul cuprins:

"REGLEMENTĂRI privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor - RNTR 11"

6. În anexă, articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - Prezentele reglementări stabilesc procedura și condițiile tehnice care se aplică la efectuarea controlului tehnic în trafic al vehiculelor care circulă pe drumurile publice din România, cu excepția vehiculelor utilitare."

7. În anexă, la articolul 2, literele d) și g) se abrogă.

8. În anexă, la articolul 3, literele a) și d) se abrogă.

9. În anexă, la articolul 3, literele e) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"e) vehicul - sistemul mecanic care circulă pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, și care se utilizează în mod normal pentru transportul de persoane și/sau de mărfuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări, cu excepția vehiculelor care circulă pe șine;

f) vehicul utilitar - vehiculul destinat transportului rutier de persoane având mai mult de 9 locuri, inclusiv locul conducătorului auto (categoriile M(2) și M(3)), ori vehiculul destinat transportului rutier de mărfuri având masa totală maximă autorizată de peste 3,5 t (categoriile N(2), N(3), O(3) și O(4))."

10. În anexă, articolul 4 se abrogă.

11. În anexă, articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - CTT se efectuează pentru vehiculele aflate în circulație pe drumurile publice din România, fără discriminări bazate pe naționalitatea conducătorului auto sau pe statul de înmatriculare ori punere în circulație a vehiculului, ținându-se cont de necesitatea reducerii la minimum a costurilor și întârzierilor provocate conducătorilor auto și/sau operatorilor economici."

12. În anexă, la articolul 7 alineatul (4), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) o verificare a raportului de CTT întocmit recent sau o verificare a documentelor care atestă efectuarea ITP în statul de înmatriculare sau punere în circulație a vehiculului și, în particular, pentru vehiculele dintr-un stat membru al Uniunii Europene, a documentului ce atestă că vehiculul a fost supus ITP obligatorii, conform Directivei 2009/40/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind inspecția tehnică auto pentru autovehicule și remorcile acestora; și/sau;"

13. În anexă, la articolul 7, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:

"5) Dovada eliberată într-un alt stat membru al Uniunii Europene care stabilește că un autovehicul, precum și remorca sau semiremorca acestuia, înmatriculate în acest stat membru, au fost admise la o ITP care respectă cel puțin prevederile Directivei 2009/40/CE , este recunoscută ca având aceeași valabilitate ca și dovada de ITP eliberată în România."

14. În anexă, la articolul 7, alineatul (6) se abrogă.

15. În anexă, la articolul 8, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 8. - (1) Înainte de a proceda la o inspecție privind punctele de control enumerate în raportul de CTT, inspectorul RAR ia în considerare documentele care atestă efectuarea ITP și/sau un raport de CTT prezentat de conducătorul auto și care a fost întocmit recent fie de RAR, fie de autoritatea competentă a unui alt stat membru al Uniunii Europene."

16. În anexă, la articolul 8, alineatul (2) se abrogă.

17. În anexă, la articolul 9, alineatele (2) și (3) se abrogă.

18. În anexă, la articolul 10, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 10. - (1) Pentru fiecare CTT se întocmește un raport, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentele reglementări."

19. În anexă, articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 11. - (1) În cazul în care inspectorul RAR determină, în urma verificărilor efectuate, defecte majore sau periculoase în conformitate cu planul de operațiuni, marchează în raportul de CTT acele puncte la care au fost constatate astfel de defecte, iar pe versoul raportului de CTT marchează codurile ce denumesc verificările la care au fost identificate defectele respective. De asemenea, inspectorul RAR menționează în clar toate defectele identificate la rubrica privind detalierea defectelor constatate.

(2) În baza defectelor menționate de inspectorul RAR, lucrătorul Poliției Rutiere aplică sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare privind circulația pe drumurile publice și înscrie măsurile aplicate la rubrica privind rezultatul controlului din raportul de CTT.

(3) Măsurile aplicate de lucrătorul Poliției Rutiere în conformitate cu legislația privind circulația pe drumurile publice au în vedere defectele constatate fie în timpul verificărilor prevăzute la art. 7 alin. (4), fie în timpul inspecției mai complexe prevăzute la art. 10 alin. (3).

(4) În cazul în care măsurile aplicate de lucrătorul Poliției Rutiere includ și imobilizarea vehiculului, ca urmare a gravității defectelor constatate, în cazul vehiculelor înmatriculate în România, inspectorul RAR va proceda suplimentar la anularea ITP.

(5) RAR informează deținătorul vehiculului cu privire la anularea valabilității ITP a vehiculului respectiv.

(6) Raportul de CTT se reține de inspectorul RAR, o copie a acestuia fiind înmânată lucrătorului Poliției Rutiere, iar o altă copie conducătorului auto."

20. În anexă, articolul 12 se abrogă.

21. În anexă, articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 13. - (1) În cazul în care RAR a fost informat de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier de solicitarea adresată de o autoritate competentă a unui stat membru al Uniunii Europene care a constatat defecte majore și/sau periculoase la un vehicul utilitar înmatriculat în România de a se lua măsuri împotriva contravenientului, RAR va cere deținătorului vehiculului respectiv prezentarea la RAR într-un interval de maximum 30 de zile pentru efectuarea unei verificări tehnice la sistemele la care au fost constatate defecte majore și/sau periculoase de către autoritatea competentă a unui stat membru al Uniunii Europene.

(2) În cazul nerespectării de către deținătorul vehiculului a obligațiilor prevăzute la alin. (1), RAR va proceda la anularea din oficiu a valabilității ITP pentru vehiculul respectiv, informând în acest sens deținătorul vehiculului.

(3) RAR va comunică Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier măsurile luate cu privire la vehiculul menționat la alin. (1)."

22. În anexă, articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 14. - În cazul reținerii certificatului de înmatriculare de către lucrătorul Poliției Rutiere ca urmare a defectelor constatate în cadrul CTT, a lipsei ITP sau a expirării valabilității ITP, redobândirea certificatului de înmatriculare se realizează în baza inspecției tehnice efectuate de RAR, în conformitate cu legislația în vigoare."

23. În textul anexei, termenul "defecțiune" se înlocuiește cu termenul "defect".

24. Anexa nr. 1 la reglementări se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

25. Anexa nr. 2 la reglementări se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

26. Anexele nr. 3 și 4 la reglementări se abrogă.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.