Articolul 25
Art. 25 din ORDIN nr. 128 din 5 iulie 2012 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei de audiere a sportivilor şi a personalului asistent al sportivilor care au încălcat reglementările antidoping
- Anexa
- Capitolul VI Procedura de audiere
(1) În cazul în care sportivul și/sau reprezentantul acestuia solicită efectuarea contraexpertizei, prin analiza probei B, se va face mențiune despre aceasta în procesul-verbal de ședință, iar luarea unei decizii de către Comisia de audiere se va amâna până la aflarea rezultatelor contraexpertizei.
(2) În cazul în care sportivul și/sau reprezentantul acestuia renunță la efectuarea contraexpertizei, au obligația de a da o declarație scrisă în acest sens. Dacă aceștia refuză să dea declarație scrisă, refuzul se consemnează în procesul-verbal de ședință.
(3) Efectuarea contraexpertizei se face în condițiile și la termenele prevăzute la art. 82 alin. (2)-(7) din Normele metodologice privind organizarea și desfășurarea controlului doping, aprobate prin .
(4) După primirea rezultatului contraexpertizei, Agenția sesizează Comisia de audiere, care se va reuni cu respectarea prevederilor prezentului regulament.