Articolul 34
Art. 34 din INSTRUCŢIUNI nr. 5 din 2012 privind forma, conţinutul şi modul de prezentare a documentului privind informaţiile-cheie destinate investitorilor în organismele de plasament colectiv în valori mobiliare
- Secţiunea a 4-a Recomandări privind prezentarea fiecărei secţiuni
(1) Valoarea comisioanelor continue va fi reprezentată de raportul dintre valoarea totală a costurilor ce trebuie aduse la cunoștința investitorilor și valoarea medie a activelor OPCVM. Valoarea comisioanelor curente va fi exprimată sub formă de procent cu două zecimale.
(2) Conform prevederilor secțiunii 3 din Regulamentul (UE) nr. 583/2010 , valoarea comisioanelor curente va fi calculată cel puțin odată pe an, la sfârșitul anului (ex-post). În cazurile în care din cauza unei schimbări semnificative (de exemplu, o creștere a comisionului de administrare) se consideră nepotrivită utilizarea unei valori calculate ex-post, poate fi utilizată o estimare până la momentul în care metoda ex-post de calcul va reflecta/va încorpora și modificarea semnificativă în cauză.
(3) Un calcul separat va fi efectuat pentru fiecare compartiment/clasă de acțiuni, dar dacă unitățile a două sau mai multe compartimente/clase au același rang, se va realiza un singur calcul pentru toate clasele/compartimentele [conform prevederilor art. 26 din Regulamentul (UE) nr. 583/2010 ].
(4) Valoarea ex-post va avea la bază cele mai recente calculații ale costurilor, determinate de SAI cu luarea în considerare a scopului utilizării acestor date. Valoarea poate fi construită fie pe baza costurilor prevăzute în bugetul OPCVM-ului publicat în cadrul raportului anual sau semestrial, dacă sunt suficient de recente, fie va fi utilizată o metodă de calcul comparabilă bazată pe costurile brute aferente ultimelor 12 luni.
(5) Valoarea medie a activelor va fi aferentă aceleiași perioade ca și costurile și va fi calculată prin utilizarea valorilor activului net al OPCVM-ului aferente fiecărui calcul al valorii activului net (VAN), respectiv valorii activului net unitar (VUAN) zilnic.
(6) În cazul în care comisioanele curente datorate investiției într-un alt OPC trebuie să fie luate în considerare:
a) valoarea comisioanelor curente (sau echivalentul acestora) aferente fiecărui OPC în care se investește este repartizată pe baza principiului pro-rata conform procentului de deținere în activul OPCVM la data la care sunt calculate valorile cheltuielilor curente ale OPCVM;
b) toate valorile obținute prin aplicarea pro-rata sunt adăugate la valoarea comisioanelorcurente ale OPCVM, rezultând astfel o singură valoare a comisioanelor.
(7) Informațiile referitoare la comisioanele curente aplicabile în anii anteriori/perioadele anterioare trebuie să fie disponibile în locația (de exemplu, pe site-ul SAI) precizată în cadrul DICI, ca sursă de informații suplimentare pentru cei care consideră necesar.