Articolul 15
Art. 15 din INSTRUCŢIUNI nr. 5 din 2012 privind forma, conţinutul şi modul de prezentare a documentului privind informaţiile-cheie destinate investitorilor în organismele de plasament colectiv în valori mobiliare
- Secţiunea a 4-a Recomandări privind prezentarea fiecărei secţiuni
(1) ISRR va fi calculat pe baza volatilității OPCVM-ului.
(2) Volatilitatea va fi estimată prin utilizarea rentabilităților săptămânale anterioare sau, dacă nu este posibil, prin utilizarea rentabilităților lunare.
(3) Rentabilitățile relevante pentru obținerea volatilității vor fi aferente unei anumite perioade din intervalul ultimilor 5 ani de existență a fondului, iar în cazul în care au fost plătite dividende, vor fi calculate cu luarea în considerare a câștigurilor și plăților de dividende relevante.
(4) Volatilitatea fondului va fi calculată și ulterior reconfigurată anual, utilizând următoarea metodă standard:
_________________________________
/ m T _ volatilitatea = f2'f3(f) = / ---- Σ [ r(f, t) - r(f)]^2
/ T-1 t=1
unde:
- rentabilitățile fondului [r(f, t)] corespund unui număr de T perioade independente aferente unui interval de 1/m ani. Aceasta înseamnă că m (săptămâni) = 52 și T = 260 (săptămâni) în cazul rentabilităților săptămânale și m = 12 (luni) și T = 60 (luni) pentru rentabilitățile lunare;
_
- r(f) reprezintă media aritmetică a rentabilităților fondului pe parcursul perioadelor T:
_ 1 T r(f) = - f2Σ r(f,t)
T t=1
(5) ISRR va corespunde unui numar întreg destinat să clasifice fondul pe o scară de la 1 la 7, pe măsura creșterii nivelului volatilității, conform anexei.
(6) SAI trebuie să determine ISRR aferent OPCVM-ului, cu luarea în considerare a normelor și procedurilor adoptate în vederea administrării riscului, și să asigure monitorizarea în mod continuu a implementării corecte și coerente a acestui proces.
(7) Calcularea ISRR, precum și orice revizuire ulterioară a acestuia vor fi fundamentate în mod adecvat. SAI vor păstra înregistrări ale acestor calcule pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, perioadă ce va fi extinsă, în cazul fondurilor structurate, la 5 ani după expirarea perioadei investiționale prestabilite.