Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ nr. 10 din 25 iulie 2012 pentru crearea cadrului legal necesar căutării automatizate a datelor de referinţă în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene şi asigurării recunoaşterii activităţilor de laborator referitoare la datele dactiloscopice

Articolul 12

Articolul 12

Art. 12 din ORDONANŢĂ nr. 10 din 25 iulie 2012 pentru crearea cadrului legal necesar căutării automatizate a datelor de referinţă în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene şi asigurării recunoaşterii activităţilor de laborator referitoare la datele dactiloscopice

(1) În vederea asigurării confidențialității și integrității datelor dactiloscopice ce fac obiectul căutării automatizate potrivit prezentei ordonanțe, Inspectoratul General al Poliției Române, prin structurile de specialitate, adoptă măsuri de securitate în legătură cu gestionarea și utilizarea sistemului AFIS național, care vizează:

a) accesul controlat la echipamente pentru a împiedica accesul persoanelor neautorizate la echipamentele de prelucrare a datelor dactiloscopice;

b) accesul controlat la sistemul de operare și la suportul de date pentru a împiedica introducerea, citirea, copierea, modificarea, alterarea, ștergerea sau distrugerea acestora în mod neautorizat;

c) controlul comunicațiilor sistemului AFIS național, astfel încât să se poată asigura verificarea și stabilirea punctelor naționale de contact ale statelor membre cărora le pot fi transmise datele de referință folosind echipamente de comunicații;

d) controlul introducerii de date pentru a se asigura că este posibil ulterior să se verifice și să se stabilească ce date de referință au fost introduse în sistemele de prelucrare automată a datelor, când, de către cine și pentru cine au fost introduse datele;

e) controlul transmiterii de date pentru a împiedica citirea, copierea, modificarea, pierderea, inclusiv accidentală, sau ștergerea neautorizată a datelor dactiloscopice în timpul transmiterii acestora ori în timpul transportului de suporturi de date;

f) controlul accesului la datele dactiloscopice stocate în sistemul AFIS național pentru a se asigura că este posibil ulterior să se verifice și să se stabilească cine și când a avut acces la aceste date;

g) criptarea datelor de referință ce fac obiectul căutării automatizate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe.

(2) Inspectoratul General al Poliției Române, prin structurile de specialitate, adoptă măsuri tehnice, operative și de procedură, potrivit următoarelor principii:

a) confidențialitate, ce presupune asigurarea accesului la informații numai pentru persoanele autorizate în funcție de competențe;

b) integritate, ce presupune asigurarea exactității și a caracterului complet al informațiilor, precum și a metodelor de prelucrare;

c) disponibilitate, ce presupune asigurarea accesului la informații în termenul solicitat;

d) identificare și autentificare, ce presupune asigurarea identificării și autentificării tuturor utilizatorilor în mod corespunzător, în funcție de competențe, înaintea efectuării oricărei tranzacții;

e) autorizare, ce presupune autorizarea participanților la efectuarea unei tranzacții, în vederea accesării datelor dactiloscopice în funcție de competențe;

f) nonrepudiere, ce presupune asigurarea înregistrării în sistem a tranzacțiilor efectuate asupra datelor dactiloscopice și atribuirea acestora utilizatorilor participanți la efectuarea lor;

g) auditare, ce presupune realizarea evidenței tuturor acțiunilor efectuate de utilizatori asupra sistemului, în vederea asigurării posibilității de verificare ulterioară a acestora.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.