Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 761 din 25 iulie 2012 privind aprobarea Strategiei de privatizare a Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A.

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 761 din 25 iulie 2012 privind aprobarea Strategiei de privatizare a Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A.

(1) Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, în calitate de instituție publică implicată, este mandatat să coordoneze și să monitorizeze întregul proces pentru îndeplinirea strategiei de privatizare.

(2) Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale este mandatat să ia măsurile necesare pregătirii și realizării procesului de privatizare a Companiei Naționale "Poșta Română" - S.A.

(3) În vederea ducerii la îndeplinire a strategiei de privatizare, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale este împuternicit să acorde mandate speciale reprezentanților statului în adunarea generală ordinară și/sau extraordinară a acționarilor Companiei Naționale «Poșta Română» - S.A., pentru a propune și aproba în adunarea generală a acționarilor orice hotărâre necesară implementării prezentei strategii de privatizare și a contractului de privatizare agreat cu investitorul selectat, inclusiv următoarele acțiuni:

Partea introd. a alin. (3) al art. 3 a fost modificată de pct. 2 al .

a) majorarea capitalului social prin emisiunea de acțiuni noi în schimbul unor noi aporturi în numerar, aprobarea prețului de vânzare a acțiunilor nou-emise și acordarea dreptului de preferință la subscriere acționarului Societatea Comercială «Fondul Proprietatea» - S.A., conform prevederilor prezentei hotărâri; prin derogare de la prevederile art. 195^3 alin. (1) lit. a) din normele metodologice, majorarea capitalului social se propune și se aprobă doar în schimbul unor noi aporturi în numerar;

Lit. a) a alin. (3) al art. 3 a fost modifcată de pct. 2 al .

b) subscrierea de către investitorul selectat de acțiuni nou-emise conform contractului de privatizare, precum și, după caz, anularea acțiunilor emise și nesubscrise, aprobarea altor modificări ce necesită aprobarea adunării generale a acționarilor, inclusiv modificarea, completarea și/sau actualizarea actului constitutiv al companiei;

Lit. b) a alin. (3) al art. 3 a fost modifcată de pct. 2 al .

c) selectarea unui consultant specializat și încheierea contractului de consultanță potrivit dispozițiilor art. 215 din Normele metodologice de aplicare a privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și a privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, aprobate prin , cu modificările și completările ulterioare. Consultantul va asigura realizarea serviciilor necesare punerii în aplicare a prevederilor strategiei de privatizare și finalizarea tranzacționării acțiunilor nou-emise către un investitor strategic și va efectua, dar fără a se limita la:

(i) analizele de diagnostic preliminare necesare identificării problemelor legale și/sau economico-financiare și va propune, în acest sens, modalitățile de soluționare, în scopul reglementării și/sau punerii în aplicare a unor măsuri speciale menite să asigure derularea corespunzătoare a procesului de privatizare potrivit strategiei;

(ii) evaluarea Companiei Naționale "Poșta Română" - S.A., pentru a fi avută în vedere la recomandarea prețului acțiunilor;

d) întreprinderea oricăror altor demersuri prevăzute de legislația în vigoare necesare pentru îndeplinirea strategiei de privatizare, precum și pentru finalizarea cu succes a procesului de privatizare.

(4) În toate cazurile Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale nu este mandatat să acorde mandate speciale reprezentanților statului în adunarea generală a acționarilor Companiei Naționale "Poșta Română" - S.A. pentru a propune și a aproba în adunarea generală a acționarilor un preț de vânzare a acțiunilor nou-emise ca urmare a majorării capitalului social, mai mic decât valoarea nominală a acțiunilor nou-emise.

(5) În nicio situație instituția publică implicată nu este mandatată să desfășoare procesul de privatizare astfel încât, prin efectele acestuia, statul să piardă monopolul de stat asupra producerii și emisiunii de mărci poștale și timbre fiscale deținut potrivit privind regimul monopolului de stat, cu modificările și completările ulterioare.

(6) În aplicarea prezentei strategii se vor lua toate măsurile pentru a asigura păstrarea controlului statului român asupra activității de a emite, de a pune și de a retrage din circulație timbre și efecte poștale, de a distribui și comercializa timbre poștale desfășurate în prezent de Societatea Comercială ROMFILATELIA - S.A.

Alin. (6) al art. 3 a fost introdus de pct. 3 al .