Articolul 35
Art. 35 din DECRET Nr. 221 din 1 iulie 1960 cu privire la executarea silită împotriva persoanelor fizice a plăţii impozitelor şi a taxelor neachitate în termen şi a creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste, precum şi cu privire la executarea confiscării
În cazul în care creditorii prevăzuți la articolul precedent au asupra bunului vîndut drepturi de preferinta conservate, în condițiile prevăzute de lege, la distribuirea sumei rezultată din vînzarea bunului, creanțele respective vor fi plătite înaintea creanțelor prevăzute de art. 33 la literele g și h.
Creanțele garantate prin ipoteca sau gaj, conservate în condițiile legii, vor fi plătite din prețul bunurilor afectate garanției, cu preferinta chiar față de cele prevăzute la art. 33 lit. b-h inclusiv dacă restul averii debitorului sau cîștigul sau din munca asigura satisfăcător plata acestor din urma creanțe.